10 motive pentru care NU trebuie votat Felix Borcean, la Primăria Caransebeș!

a

Secretarul General al Pro România – Ion Mocioalcă prezintă câteva dintre motivele pentru care electoratul de stânga și nu numai ar trebui să voteze candidatul Pro România Bebe Pasere la primăria Caransebeș, în detrimentul lui Felix Borcean:

Din 1996 reprezint poporul pesedist din Caransebeș; și nu mă refer doar la membrii de partid, ci și la oamenii care în mod constant s-au simțit reprezentați de acest partid și care mi-au dat încrederea să merg mai departe. Am trecut împreună prin perioade cumplite în care ați fost disprețuiți, batjocoriți și considerați o povară pentru această țară și pentru acest județ. Erați prea bătrâni, prea săraci sau poate prea suferinzi și ignorați de cei care ar fi trebuit să vă rezolve problemele.
Chiar dacă acum sunt implicat într-un nou proiect politic, pentru că sper ca un partid de stânga modern să se ocupe într-un mod mai eficient de toate acestea, eu tot vouă mă adresez.
Mai sunt câteva zile până la alegerile locale și vreau să vă transmit câteva gânduri referitor la ceea ce se întâmplă și consider că nu este corect față de voi.
Mai precis, vreau să vă spun 10 motive pentru care nu trebuie votat FELIX BORCEAN la Primăria Caransebeș.
1. Este pentru prima oară când PSD nu are un candidat propriu și riscă să nu aibă reprezentat propriul electorat în rezultatele acestor alegeri.
2. Felix Borcean nu este un om de stânga și nu poate reprezenta electoratul de stânga, deci nici pe voi.
3. Felix Borcean este în continuare membru PNL și nu vrea să renunțe la acest statut. A spus recent, în două rânduri, că niciodată nu va deveni membru PSD.
4. Înaintea campaniei electorale a încercat o ultimă negociere cu Marcel Vela pentru a obține nominalizarea pentru o nouă candidatură din partea PNL, dar nu a reușit să-l convingă.
5. Consilierii săi apropiați sunt pe lista PMP pentru Consiliul Local, deci are apropiere tot față de partidele de dreapta.
6. În patru ani de mandat nu are nicio realizare notabilă, asemenea predecesorilor săi, dovadă fiind faptul că face aceleași promisiuni pe care le auzim de 16 ani.
7. Își motivează ineficiența administrativă cu faptul că nu a avut un Consiliu Local care să îl susțină, dar ca independent sigur nu îl va avea.
8. Asemenea tuturor candidaților liberali din județ nu are un proiect de dezvoltare a orașului și nici nu a considerat că este necesar să vină în fața dumneavoastră cu așa ceva, nici măcar în campanie electorală.
9. Nu are experiență managerială, iar faptul că știe unde este primăria și că a fost pe acolo, nu îl recomandă să fie votat.
10. Nu poate să își constituie o echipă cu care să facă performanță, nici măcar în campanie electorală. La primărie nu a controlat niciodată calitatea muncii celor din subordine.

Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, care nu își au locul aici, eu vă rog să votați pe cineva de stânga, care să vă reprezinte. Pro România are un candidat tânăr, cu foarte multă energie, cu experiență în lucrări complexe care pot schimba fața orașului nostru și care are ambiția să vadă lucruri duse până la capăt. Orașul nostru merită șansa unui nou început. Merită să se dezvolte.
A venit momentul să ieșim din bălteala în care stăm de atâta timp.
Pe 27 septembrie, votați Felician (Bebe) Pasere“.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Dan bot massiv

    Cine vorbeste,mocioalca care a saracit Judetul,o Realizare notabila ai?tren de Mare viteza?Autostrada? Pista bicicleta? Indiguirea raurilor? Ai facut tu vreo bibleoteca din bani Tai,sau La scoli ai pus vreun panou solar sa Nu mai fie dependente de bani vostri, timisul care si rau sein ai facut PT el ca e plin de gunoaie si eu stiu ca tu conduci judetul. Noi de aia nu ne facem bine ca la evenimente de astea numai aplaudam!ne sapam groapa! Paare bebe pacat ca te-ai asociat Cu astfel de oameni, ponta in 2010 a furat de la fiecare cetatean 1leu la fiecare litru de combustibil alimentat,ati uitat?imi pare rau ca nu am fost la muzeu ca a luat cuvantul ,iar mocioalca ai praduit judetul destul!

    Raspunde
  2. ANA POPA

    CARASENII AR AVEA MII DE MOTIVE SA NU-TI MAI ROSTEASCA NUMELE,UITA-L-AR ISTORIA.SUNTETI CA VIERMII INTR-O PLAGA PURULENTA,NEMERNICILOR.AMOEBE CU GANDURI DE MARIRE.TOT CE-A IESIT DE SUB ARIPA LUI ILIESCU SI NASTASE PUTE.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei