100 de km în cinci ore! Obiectivul primarului Popa pentru luna aprilie!

modelmic

Administrația locală din Reșița va relua anul acesta o acțiune de igienizare organizată pentru prima dată în 2017 și prin care se dorește să se facă curat pe drumurile care leagă municipiul de pe Bârzava de localitățile învecinate. Acțiunea se va desfășura în luna aprilie și face parte din campania de curățenie derulată în această perioadă de Primăria Reșița.

Vom repeta aceea acțiune de anul trecut, eu o numesc igienizarea a 100 de km. Vom lua 5 autobuze și vom pleca pe cele cinci axe de ieșire din oraș, adică Bocșa, Soceni, Lupac, Carașova, Văliug și Secu. Anul trecut am pornit cu 300 de elevi și profesori, am lăsat din 2 în 2 km echipaje care au curățat toate mizeriile lăsate de concetățenii noștri, aruncate pe geam din mașină pe marginea drumului și care fac atât de dezagreabil din punct de vedere vizual marginea șoselelor. Vrem să facem și acum la fel ca anul trecut: 100 de km în cinci ore. Și vom reuși”, a declarat primarul Ioan Popa.

La acțiunea de anul trecut au participat voluntari de la cinci unități de învățământ din municipiu: Colegiul Național Mircea Eliade, Liceul Teoretic Traian Vuia, Școala Gimnazială Mihai Peia, Liceul de Arte Sabin Păutza și Colegiul Național Diaconovici Tietz. Impresionat la momentul respectiv de mobilizarea cadrelor didactice și a elevilor, primarul Popa se declara extrem de mândru de noua generație a Reșiței.

Karina TINCUL

Stiri similare

4 Comentarii

  1. adam

    Propaganda jenanta, Resita are zone infecte, ce cauta Popa pe teritoriul administrativ al judetului. Sa faca in oras ca are ce aduna, ne uitam la sediu PNL si vddem ce balarii sunt in curte………

    Raspunde
  2. patrunjel

    Aici putem sa participam si noi cu voluntariat.
    Resiteni acum este momentul .
    Pensionari intrati si voi in joc.
    Redactia vrem detalii cand se organizeza , si cum luam legatura .

    Raspunde
  3. zero

    “…300 de elevi și profesori… au curățat toate mizeriile lăsate de concetățenii noștri…” a declarat primarul Ioan Popa.
    Popa tăiţeilor îşi bate joc de şcoală, de elevi şi de profesori mai rău decât o făceau comuniştii când îi trimeteau în “practica agricolă”.
    Mai pervers, ăsta îi trimite la cules de mizerii ale populaţiei suburbane. Şi asta în numele lui Mircea Eliade şi Traian Vuia, ş.a.m.d
    “Impresionat …primarul Popa se declara extrem de mândru…”
    Bravo! ……. dacă nu-i fudul parcă nu e ….. destul.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei