UPDATE: 143 de cazuri de coronavirus, confirmate în România în 24 de ore! Bilanțul ajunge la 576 de persoane infectate

modelmic

 

UPDATE 24.03.2020, ora 08:00: În această dimineață a fost înregistrat al  optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani,  internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest moment în autoizolare. Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe secția ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II.

UPDATE ora 20:00: În această seară a fost înregistrat și cel de-al șaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani, internat la Spitalul Universitar București, confirmat pozitiv în data de 21.03.2020. Pacientul necesita dializă și a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID 19 pe data de 20.03.2020 și care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș unde a decedat.

UPDATE ora 18:40: A fost înregistrat al șaselea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Persoana este un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Județean Arad, intubat în secția ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de astăzi și tot în această zi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

UPDATE: Grupul de Comunicare Strategică anunță încă un deces în România în urma infectării cu coronavirus. Este vorba de Un bărbat de 71 de ani din Suceava. Bărbatul fusese internat la Spitalul Județean Suceava pe 21.03.2020 și confirmat pozitiv pe data de 23.03.2020. Persoana a fost internată anterior în secția de cardiologie unde este posibil contact cu o pacientă transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

………………………………….

Pe teritoriul României au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), cu 143 de noi cazuri de îmbolnăvire față de cele confirmate duminică. Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași). Până astăzi, 4 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova, Iași și Suceava, au decedat.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 5 ani și 76 de ani.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, unul dintre cazurile confirmate este cel al unui deținut care în data de 11 martie, a fost transportat de la Poliția Capitalei la Penitenciarul-Spital București-Jilava pentru probleme medicale: „În urma testării realizate astăzi, 23 martie, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Precizăm că deținutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie a.c., pentru depistarea unei posibile infecții cu COVID-19, rezultatul a fost negativ”.

La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 72.247 depersoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

În județul Caraș- Severin 1260 de persoane sunt autoizolate, iar 76 se află în carantină.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unități medicale private.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 141 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 665 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal”, mai informează Grupul de Comunicare Strategică.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, două persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei