23 de primării din Caraș-Severin rămân fără bani de la APIA dacă nu-și amenajează pășunile

modelmic+editorial

Anul 2018 aduce schimbări și în ceea ce privește încasarea subvențiilor pentru pășuni de la APIA, sume care ar putea fi pierdute acolo unde nu există amenajamente pastorale, devenite obligatorii începând cu acest an.

Mai exact, primăriile sunt nevoite să întocmească amenajamente pastorale avizate de Direcția de Agricultură pentru fiecare pășune și pajiște în parte, dacă vor să primească sprijin financiar.

La nivel de județ, doar 49 de localități cărășene din 77 au amenajamentele pastorale realizate anul trecut. Alte cinci localități sunt încă în procesul de întocmire a acestor amenajamente, în timp ce 23 nici măcar nu s-au apucat de ele.

În administrarea pajiștilor unei comune sau localități, principalul instrument utilizat este planul de management, respectiv modul de gestionare a pajiștilor ce se stabilește prin amenajamente pastorale și regulamentul pentru acestea.

Amenajamentul pastoral reprezintă documentația care cuprinde măsurile tehnice, organizatorice și economice necesare ameliorării și exploatării pajiștilor, în conformitate cu obiectivele de management al pajiștilor. Doar cu ajutorul acestor amenajamente, fermierii mai pot primi subvenții de la APIA.

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei