66 de ani de la trecerea la cele veşnice a Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frenţiu

modelmic

 

(…) … „Şi dânsul s-a dovedit o slugă credincioasă a lui Isus Cristos, un ispravnic harnic al tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu, un vestitor neobosit cu cuvântul şi cu fapta, al Evangheliei Împărăţiei lui Isus, un executor fidel al testamentului lăsat nouă de Isus Cristos. Atât la Lugoj, unde s-a desfăşurat prima decadă a activităţii sale de arhipăstor, cât şi aici la Oradea-Mare, şi-a ţinut de sacra datorie să cerceteze de aproape, misionar neobosit, cu vreme şi fără de vreme, turma şi să o pască cu cuvântul adevărului, fie cu grai viu, fie în scris prin multe epistole pastorale”.

Mitropolit Alexandru Nicolescu

 

La data de 11 iulie 1952 trecea la cele veşnice în lagărul de exterminare de la Sighet, înconjurat de fraţii în credinţă, Înalt Preasfinţitul Dr. Valeriu Traian Frenţiu, personalitate marcantă a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco – Catolică dar şi a României interbelice.

Vreme de doi ani, Înalt Preasfinţia Sa a suferit alaturi de fraţii în credinţă, regimul de exterminare de la Sighet.  Dar cea mai grea suferinţă a Episcopului Frenţiu, era faptul că nu putea oficia Sfânta Liturghie, pe care înainte de prigonire o săvârşea zilnic.

În perioada detenţiei la închisoarea din Sighet, tratamentul dur s-a intensificat, atât fizic cât şi psihic, cu scopul de a trece la ortodoxie.

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a cedat regimului alimentar dar nu şi-a părăsit credinţa, pe care a mărturisit-o cu preţul martiriului.

Deşi era slăbit fizic din cauza bolii, Episcopul Frenţiu nu era exonerat de treburile fizice, fiind obligat să desfăşoare muncii grele pentru o persoană tânără dar mai ales pentru un om în etate.

Dar toate le suportă din dragoste faţă de Cristos şi de Biserica Sa, Una Sfântă, Catolică şi Apostolică.

În ultimele zile din viaţă, Preasfinţitului Frenţiu au început să i se umfle picioarele, ca mai apoi aceasta să urce spre inimă.

Simţindu-şi sfârşitul, Episcopul Frenţiu s-a spovedit vineri, 10 iulie, pentru ultima dată, primind dezlegarea de la Episcopul Iuliu Hossu. Ierarhul îşi trăia ultimele clipe departe de eparhia şi de turma sa, dar având aproape pe fraţii de suferinţă, care stăteau în genunchi uniţi în rugăciune.

 

În 11 iulie 1952, la al 77 lea an al vieţii, Episcopul Frenţiu şi-a dat sufletul în mâinile Arhiereului Isus Cristos, pe care la slujit până la moarte.

Episcopii şi preoţii, cu care împărţea umila celulă au rostit rugăciunile şi dezlegarea pentru sufletul iubitului ierarh.

Instrumentele Domnului, asa cum îi plăcea Episcopului Ioan Suciu să-i numească pe gardienii închisorii, l-au transportat cu căruţa de gunoi şi l-au îngropat în cimitirul Săracilor, niveland mormântul pentru a nu se cunoaşte locul înhumării.

Reșița a dat țării și Bisericii Române Unite, Greco-Catolică o importantă personalitate, în persoana Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu.

Preasfințitul Dr. Valeriu Traian Frențiu s-a nascut la Reșița la data de 25 aprilie 1875, din părinții Ioachim Frențiu și Rozalia Frențiu, născută Demeter.

Tatăl Inalt Preasfintiei Sale s-a născut în anul 1836 la Ticvaniu Mare și a fost hirotonit în anul 1863. Vreme de 2 ani a fost administrator parohial în Valea-Lungă, până în anul 1864 când este numit paroh la Reșița. A păstorit această parohie pana in anul 1899. În cadrul Episcopiei Romane Unite, Greco Catolica Lugoj a fost numit Asesor Consistorial.

Înalt Preasfințitul Valeriu Traian Frentiu a fost botezat în biserica din Reșița la data de 23 mai 1875 de către preotul Michail Gianu, Protopopul greco catolic al Bocșei.
A absolvit gimnaziul superior din Blaj în anul în care întreaga conștiință românească din Transilvania era profund zguduită de procesul „memoriandiștilor”.

A urmat studiile teologice la Budapesta, unde tinerimea clericală greco catolică își avea tradițiile ei, întrunirile clandestine, suficiente mijloace pentru a nu pierde legătura sufletească cu cei de acasă, cu limba și cultura românească. Aici învață limba latina și își scrie Teza de Doctorat în limba latina si maghiara.

 

La sfârșitul celor 4 ani de studii teologice, cu gândul și cu inima deplin limpezite, tânărul Valeriu Traian Frențiu este hirotonit preot celibatar la data de 20 septembrie 1898.
Deși Cancelaria Eparhiala de la Lugoj îi deschide drumul în asteptarea viitoarelor demnitati ecleziastice, el preferă studiul.

Urmează vreme de 4 ani Institutul „Sfantul Augustin” din Viena, pe care il incununează cu un Doctorat în Teologie și îl incheie cu experiența pastorală din garnizoanele de români ale capitalei imperiale.

În anul 1902 se întoarce acasă și este numit Vice-notar consistorial, arhivar și bibliotecar la Episcopia de Lugoj.  În anul 1904, la 29 de ani este numit paroh și protopop la Orăștie.
În cei 8 ani de păstorire a credincioșilor din Oraștie se ostenește pentru întărirea credincioșilor și pentru bunul mers al protopopiatului. Predică, uneori și de 5 ori la zi, vizitează anual parohiile din protopopiat și ține împreună cu Dr. Iacob Radu si Pr. Dr. Ilie Daianu, cele dintâi Misiuni Religioase în Episcopia de Lugoj.

După 8 ani de pastorație, în anul 1912 este numit protopop și vicar foraneu la Hațeg.
La vârsta de 37 de ani este ridicat la înalta treapta a Arhierie prin numirea din 4 noiembrie 1912.

 

Revista „Cultura Crestina” din Blaj (Nr. 19 – 1912) scrie despre acest eveniment următoarele:
„ … Viața de până acum a părintelui Frențiu, care nu a înscris pe paginile istoriei noastre prestațiuni cari să-l impună în chip deosebit, … a putut cu drept cuvânt să provoace unele nedumeriri privitor la viitoarea sa activitate arhierească… Noi credem însă, că aceste nedumeriri, oricât ar fi de generale, sunt nejustificate și neintemeiate. Părintele Frențiu poate să ajunga unul din cei mai de frunte Arhierei români, și avem nădejdi întemeiate, că va și ajunge. Temeiul acestei credințe a noastre este împrejurarea, că va ajunge la cârmă, în cea mai frumoasă vârstă a bărbăției, un om care cunoaște din proprie experiență neajunsurile, cărora va trebui sa le facă față, și un preot cu viață nepătată, care s-a impus poate tocmai prin împlinirea fără sgomot, dar cu atât mai conștiincioasă a datorințelor sale.”
Aceste calități au făcut, ca fiul de preot din Reșița, să ajungă de tânăr în scaunul Arhieresc al Eparhiei de Lugoj.

 

Consacrarea ca Episcop al Eparhiei de Lugoj a avut loc la 14 ianuarie 1913 în Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor IPSS Victor Mihali de Apsa, Mitropolitul Bisericii Române Unite și a Episcopilor Demetriu Radu de la Oradea și Vasile Hossu de la Gherla.

Odată cu instalarea la Lugoj, Preasfințitul Valeriu a început vizitele canonice și a înregistrat nevoile imediate ale eparhiei.

 

Moștenirea spirituală și materiala lăsată Episcopiei de Lugoj:

– A stăruit pentru celebrarea zilnica a Sfintei Liturghii, lucru ce l-a făcut și Excelența sa ca preot și apoi ca Episcop;

– A luat măsuri pentru ținerea regulată a predicilor în duminici și sărbători;

– A luat măsuri în interesul catehizării școlare;

– A luat măsuri în ceea ce privește viața clerului, introducand exerciții spirituale pentru preoți;
– A început trimiterea Pastoralelor Arhierești către credincioși la sărbători mari, ceea ce până acum nu se facea decât rar, cu ocazii de natură istorică;

– A pus în funcțiune Seminarul Teologic;

– A înfiintat Scoala normala romana pentru fete, prima în fosta Ungarie;

– Pentru asigurarea intereselor materiale ale Eparhiei, cu institutele ei de învățământ a cumpărat o moșie, pe care după război a vândut-o și cu banii obtinuti dar și cu averea economisita de Preasfintia Sa a instituit „Fondul Disponibil al Diecezei Lugojului”;
– A sprijinit presa buna si propaganda culturala la popor;

– Pentru crearea unei clase mijlocii a deschis la Lugoj un atelier de ucenici;
– În activitatea extra bisericească a fost un demn apărător al drepturilor neamului românesc.

 

La 25 februarie 1922, Preasfinția Sa a fost transferat la Oradea Mare în scaunul rămas vacant prin tragica moarte în Senat a Episcopului Demetriu Radu.

A fost instalat la 3 mai 1922 într-o zi comună, programul său de lucru rezumându-se la celebra propozitie a Papei Pius al X lea, „instaurare omnia in Cristo”.

Cu acest prilej a anunțat că urmărește să restaureze profilul moral al credincioșilor din Eparhie, zdruncinat de război. A făcut acest lucru cu ajutorul Reuniunilor religioase, respectiv Reuniunea Mariana pentru femei și Reuniunea Pauliană pentru bărbați.
Sub pastorirea Sa s-au construit si reparat o multime de biserici si case parohiale, s-a modernizat statiunea „Stana de Vale”, prin construirea hotelului „Excelsior”, dotat cu incalzire centrala, sala de proiectie cinematografica, a unor cabane pentru armata, a unei gradini botanice, amenajata de profesorul Alexandru Borza, a caii ferate inguste.

În anul 1923 a organizat vizita „Ad-Limina” la Roma, unde a fost distins cu titlul de „Asistent la Tronul Papal.”

În anul 1927 a fost distins de Papa Pius al XI lea cu „Paliul Arhiepiscopal”.
A fost apreciat si de Guvernul Romaniei, care în anul 1926 i-a acordat distinctia „Mare ofiter al Ordinului Coroana Romaniei si Rasplata pentru biserica.”

Înalt Preasfinția Sa a fost și un Mecena al Culturii. Nu s-a afirmat ca scriitor de carti, dar interesul pentru carte la manifestat paralel cu grija pentru scoala. Manuale de teologie, brosuri religioase, studii, poezii, ies la lumina datorita sprijinului Sau financiar.

Ceea ce a adus Înalt Preasfintiei Sale un renume de mare Mecena a fost concursul financiar dat la înființarea „Teatrului de Vest” cu sediul la Oradea.
Episcopul Frențiu, aruncat de comuniști în Penitenciarul Morții de la Sighet!

Destinul avea să-i fie schimbat definitiv și nemeritat, după cel de-al II-lea război mondial, odată cu venirea comuniștilor la putere în România. La data de 28 octombrie 1948 a fost arestat din sediul Episcopal de la Oradea de către noile puteri ateo-comuniste și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, transformată în lagăr pentru Episcopii greco catolici. Datorită refuzului de a trece la Biserica Ortodoxă, în februarie 1949 este dus la Mânăstirea Căldărușani.

În anul 1950 a ajuns la Penitenciarul din Sighet, unul din locurile unde a fost exterminată elita românească.

Datorită regimului sever, Înalt Preasfinția Sa moare la data de 11 iulie 1952, fiind înhumat noaptea, fără sicriu, într-o groapă comună.

În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici, prin proiectul înaintat de Mihele Bogdan Andrei, Președintele Asociației, Consiliul Local al Municipiului Reșița a votat acordarea titlului de Cetatean de Onoare Post Mortem al Municipiului Reșița. Decernarea titlului s-a făcut la data de 11 aprilie 2012, într-un cadru festiv, cu prilejul sfințirii bustului Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, amplasat în curtea Bisericii Greco Catolice din Govândari, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor de Oradea și Lugoj. Tot în această zi a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Virgil, Episcopul Oradiei Mari și Preasfințitul Alexandru, Episcopul Lugojului.

cet

La capătul acestei expuneri, despre viata si activitatea Ilustrului Episcop resitean, ne dăm seama că nu am făcut decat o schiță sumară a omului și a operei. Au rămas în umbră, desigur atâtea fapte.

În urma Înalt Preasfinției Sale au rămas mărețe realizări, câteva puncte prețioase de reper pentru activitatea preoțimii și unele căi bătătorite pentru progresul spiritual al credincioșilor din cele două Eparhii și de ce nu, din întreaga Românie.

De aceea, Banatul și reșițenii nu trebuie să îl uite, iar memoria Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu trebuie cinstită așa cum se cuvine!

Scrisoarea Papei Pius al XI lea din 22 aprilie 1927 prin care I se conferă Înalt Prea Sfiţiei Sale Valeriu Traian Frenţiu graţia specială de a purta PALIUL SACRU

Papa Pius XI

 

„Venerabilul Frate Traian Frenţiu Episcopul diecezei de Oradea-Mare. Venerabile Frate, salutare şi binecuvântare apostolică. Demnitarii şi canonicii Capitlului bisericii tale catedrale române din Oradea-Mare, în unanimă înţelegere, Ne-au înaintat cerere sprijinită de foarte binevoitoarea recomandare a legatului Nostru din România, ca ţie, foarte binemeritatul Păstor să ne îndurăm a-ţi împărtăşi un semn special al bunăvoinţei Noastre Pontificale. Iar Noi având în vedere, ca în curând se va serba Jubileul de una sută cincizeci de ani de la înfiinţarea acelei dieceze, Ne folosim de binevenita ocazie şi îndeplinind şi dorinţa susnumitului Capitlu, îţi conferim cea mai înaltă însignă bisericească, care să răspundă vredniciilor tale şi în mod vădit să arate bunăvoinţa şi graţia Noastră faţă de tine. Drept ce prin aceasta cu a Noastră autoritate Apostolică ţie, personal, îţi permitem ca, pe lângă observarea celor de observat, să poţi purta Paliul Sacru, şi îţi conferim toate şi singurele drepturi, privilegii, onoruri, prerogative, facultăţi, de care Arhiereii prevăzuţi cu astfel de insigne se folosesc şi se bucură după drept şi obicei. Neprejudecând nicio dispoziţie contrară. Dat în Roma, la Sfântul Petru, sub inelul pescarului, la 22 Aprilie anul Domnului MCMXXVII, al Pontificatului Nostru al şaselea.

P. Card. Gaspari,

Secretar de Stat

Scrisoarea Papei Pius al XI lea adresată Î. P. S. Sale Valeriu, la împlinirea a 25 de ani de episcopat.

PIUS PP. XI

36892525_1892060597520382_355149252273373184_n

„Venerabile Frate, mântuire şi binecuvântare apostolică

Ni s-a adus vestea foarte plăcută că, în curând se împlinesc 25 de ani de când ai fost înălţat la cinstea vlădicească. La acest plăcut prilej de praznic sfânt nu putem lăsa să nu-ţi vină urarea Noastră de bine, care să-ţi cadă cu atât mai bine dovezile de dragoste ale fiilor tăi care ne-au prevenit. Acest semn de iubire părintească Ni-l cer credinţa şi alipirea ta către acest Scaun Apostolic; îl cere şi râvna înflăcărată cu care păscând harnic şi neobosit turma încredinţată ţie, mai întâi în eparhia Lugojului, apoi în această renumită eparhie pe care o cârmuieşti şi acum, ţi-ai dobândit mari vrednicii pentru Biserică. Căci bine ştim, între altele, câtă grijă şi bătaie de cap ai avut cu zidirea ori cu întregirea bisericilor şi a parohiilor, cu întemeierea ori cu ocrotirea asezămintelor de creştere şi de învăţătură, cu pregătirea clericilor şi cu înaintarea tot mai mult în cele religioase a poporului. Folosindu-Ne aşadar cu dragă inimă de prilejul acestui praznic vlădicesc pe tine, Venerabile Frate, te felicităm părinteşte pentru slujba de arhipăstor împlinită atata vreme şi cu atâta sârguinţă şi-ţi cerem de la cel născut în Bethleem toate cele fericite şi mântuitoare. Iar pentru ca aceste apropiate sărbători să poată da roade sufleteşti mai mari, te împuternicim, ca într-o anumită zi, în numele Nostru şi cu puterea Noastră să binecuvântezi pe credincioşii care vor veni la slujba ta arhierească, dându-le deplină iertare de pedepsele păcatelor, în felul obişnuit al Bisericilor.

Ca chezăşie a harurilor cereşti şi ca dovadă de dragostea Noastră deosebită, cu toată iubirea în Domnul îţi dăm ţie, Venerabile Frate, clerului şi tuturor credincioşilor Binecuvântarea Apostolică.

Dată în Roma, la Sfântul Petru, în ziua a 6-a a lunii Ianuarie, la arătarea Domnului, în anul 1938, al pontificatului Nostru al XVI lea”.

 

 

Bogdan Andrei MIHELE – Preşedinte Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, Greco Catolici Reşiţa

 

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei