8 migranți și-o călăuză, cadou de Dragobete pentru polițiștii de frontieră

a

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni, în cooperare cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Giulvăz, au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență. Astfel, aceștia au oprit pentru verificări, între localitățile Foeni și Giulvăz, un microbuz înmatriculat în România, condus de un cetățean român. În urma controlului efectuat asupra microbuzului au fost descoperiți, în calitate de pasageri, opt cetățeni străini, toți bărbați. Polițiștii de frontieră i-au condus pe cetățenii străini, precum și pe șofer la sediul instituției pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la fața locului.

aa

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că pasagerii sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, iar șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 34 de ani a declarat că intenționa să îi ajute pe cei opt cetățeni străini să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferul microbuzului în care se aflau migranții, respectiv de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei opt cetățeni afgani, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș subcomisar de poliție Nicola Petru-Ionuț.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei