Absolvenții UEMR și-au luat rămas bun de la viața de student și de la dascălii lor

modelmic

Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a fost astăzi spațiu al emoțiilor și bucuriei, dar și al speranței pentru studenții din anul terminal, aflați la festivitatea de absolvire.

Ceremonia festivă a fost organizată anul acesta pentru prima dată împreună de cele trei facultăți, prilejuind o sărbătoare pentru întreaga comunitate academică.

Din prezidiu au făcut parte, alături de conducerea universității reșițene, prefectul județului, Matei Lupu, primarul Ioan Popa, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici.

Eu mă bucur din suflet că în județul Caraș-Severin universitatea rezistă și vă spun lucrul acesta pentru că am avut foarte multe discuții, multe întâlniri cu parlamentari, cu profesori și reprezentanți ai instituțiilor pentru ca această universitate, acest etalon al județului să reziste și rezistă și prin dumneavoastră”, au fost cuvintele adresate de prefectul județului celor prezenți.

Și primarul Ioan Popa i-a felicitat pe absolvenții promoției 2019 și le-a vorbit despre „produsele” universității reșițene de a căror sprijin se bucură în prezent administrația locală.

Noi, Primăria Reșița, colaborăm cu Universitatea Eftimie Murgu. Am făcut-o într-un mod exemplar, pentru care am fost lăudat de multe persoane și cu care am avut ocazia la conferințe. la seminarii la București, la Sibiu, la Brașov, mă refer aici la barometrul social pe care l-am făcut împreună cu dumneavoastră în decembrie 2016. o activitate pe care majoritatea v-o amintiți pentru că erați la început de drum, la care au participat aproape 300 de studenți și în care am trecut în revistă peste 30 de mii de unități locative din oraș, un recensământ, și am convenit cu domnul Bichescu să continuăm activitatea pe care o avem împreună, Universitatea și Primăria Reșița.

Eu sper să continuăm să facem acest lucru și să-l ducem din 2 în 2 semestre, astfel încât să putem să prelucrăm aceste date cu cei care vor veni după voi. „Produse” ale universității reșițene se află și în echipa de proiecte europene ale primăriei, primărie care a depus 42 de proiecte europene, ce însumează peste 160 de milioane de euro. Eu sunt mândru că pot să lucrez cu o asemenea echipă. Sper să mai pot atrage din rândul absolvenților universității în echipele care se ocupă de proiecte europene”, a spus primarul Ioan Popa.

Un alt moment emoționant a fost cel al predării cheii simbolice de către absolvenții promoției 2019 viitorilor absolvenți.

Ceremonia de absolvire de astăzi a evidențiat șefii de promoție ai celor trei facultăți din universitatea reșițeană, alături de mesajul de apreciere al rectorului, conf. univ. dr. Andrade-Ionuț Bichescu, către absolvenții UEMR.

Alături de studenții emoționați, la evenimentul festiv au fost prezenți părinți, rude, prieteni, dar și angajatori, parteneri ai universității.

 

Elena FRANȚ

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei