„Acest ministru este mai important decât o țară întreagă“ afirmă Silviu Hurduzeu

voiculescu

Atac virulent al deputatului PSD Silviu Hurduzeu împotriva ministrului sănătății Vlad Voiculescu. Confruntat cu critici venite din partea protestatarilor de aproape două săptămâni, de la colegii de coaliție și Guvernare, Ministrul sănătății a trecut cu bine de o moțiune simplă îndreptată împotriva sa de reprezentanții opoziției din Parlamentul României. Moțiunea a căzut dar criticile la acțiunile, sau mai degrabă la inacțiunile domniei sale continuă.

Recent, deputatul PSD de Caraș-Severin, președinte interimar al organizației social democraților cărășeni,a luat din nou poziție împotriva ministrului USR-Plus: „Menținerea lui Voiculescu în funcție, ne arată ca pentru #CoalitiaAusterității și #premierulCîțu, acest ministru este mai important decât o țară întreagă! Din cauza conflictelor sale cu Ministrul Educației o generație întreagă de elevi își compromite șansele de educație“.

„Este revoltător că un ministru invocă faptul că testele rapide non-invazive nu sunt incluse în protocolul INSP. Acest ministru ne arată în fiecare zi ca nu are ce căuta în acea funcție, cu atât mai puțin acum în contextul pandemiei“ – a mai adăugat deputatul Silviu Hurduzeu.

În pofida criticilor venite din partea opoziției parlamentare, a protestelor venite din stradă, a neînțelegerilor acestuia cu alți colegi, coaliția de guvernare merge mai departe. Astăzi, când marcăm „Ziua Mondială a Sănătății“, sănătatea românească rămâne un experiment eșuat în care niciun guvern post decembrist nu a reușit să-l resusciteze.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Dorin

    Desigur. Acest domn, de la PSD dorește să ne amintească de cele opt spitale regionale pe care lea-u “făcut” în legislatura trecută. Evident, acești domni (sorry, tovarăși) se pricep de minune la problemele sănătății. Măcar dacă ar fi reparat buzile școlilor de-au murit copiii…

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei