Actrițele Teatrului de Vest Reșița, Camelia Ghinea și Ana Maria Cizler, prezențe de excepție în coproducția națională „Ne știm de 100 de ani“!

modelmic

Iubitorii teatrului și de ce nu, ai istoriei ultimului secol al acestei națiuni române, sunt invitați sâmbătă și duminică să urmărească pe viu la Teatrul de Vest din Reșița coproducția de teatru  național „Ne știm de 100 de ani“, în regia cunoscutului Ștefan Iordănescu, o piesă care marchează cei 100 de ani de la momentul Marii Uniri.

Intrarea este liberă, însă locurile trebuie rezervate, după cum a precizat directorul Teatrului de Vest din Reșița, Florin Ionescu. Proiectul dedicat Centenarului a fost finanţat de Ministerul Culturii iar cea mai consistentă parte financiară i-a revenit teatrului reșițean, un merit demn de remarcat al actualului manager al instituției.

Regizorul Iordănescu a nominalizat două actrițe de la Teatrul de Vest din Reșița pentru acest spectacol la fel ca și în cazul celorlalte instituții teatrale din țară implicate în proiect, precum Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad. Piesa „Ne știm de 100 de ani“ se joacă sâmbătă, 10 noiembrie și duminică 11 noiembrie, de la ora 19:00, pe scena Palatului Cultural din Reșița, după ce spectacolul a început la Râmnicu Vâlcea în octombrie și a continuat să fie jucat la Arad și Timișoara în primele zile ale lui Brumar.

Managerul Teatrului de Vest consideră că „spectacolul explorează semnificaţia Unirii, simbolurile mari şi lucrurile mici care îi aduc împreună ca români, dincolo de formalisme şi discursuri. Spectacolul este proiectat ca o serie de momente şi cadre uşor de asumat de către public, contexte care aduc împreună români din zone şi clase sociale diferite.“

Publicul reşiţean este așteptat să vină în număr cât mai mare la finalul acestei săptămâni la Teatrul de Vest din Reșița pentru a putea urmări acest eveniment cultural de talie națională care le-a inclus și pe talentatele noastre actriţe de la Reșița, două prezențe reprezentative ale teatrului reșițean, Camelia Ghinea şi Ana-Maria Cizler.

45757587_1912323265482293_4491940749666942976_n

Nu am să vă mint să vă spun că a fost ușor. Dimpotrivă, ne-am legat greu. Deși ne-am propus să finalizăm totul într-o lună, a fost nevoie de o lună și jumătate pentru a funcționa ca o echipă. Ceea ce însă contează, este că împreună cu regizorul Ștefan Iordănescu, un regizor în Top 5 preferințe personale, alături de care aș lucra oricând, această echipă de 8 actori a reușit să pună în scenă un spectacol care va încânta publicul“, a afirmat actrița Camelia Ghinea, care a povestit că viziunea despre rolul pe care îl joacă în piesă a ținut într-o mare măsură de întâlnirea cu o vânzătoare din Râmnicu Vâlcea, un eveniment neprevăzut, care i-a oferit actriței dimensiunea rolului pe care urma să-l joace. De asemenea, Camelia Ghinea a ținut să îl felicite pe managerul Florin Ionescu pentru acest proiect depus la Ministerul Culturii, care, iată, a obținut finanțare. „E mare lucru din atâtea teatre din țară să fie ales Reșița. Să dea Dumnezeu tot cu proiecte din astea să ne întâlnim, să dea Dumnezeu să facem treabă, să ieșim cât mai mult în afară pentru că vreau să vă spun că Teatrul de Vest din Reșița chiar merită, Teatrul de Vest din Reșița are o trupă de actori extraordinară!

Autorul scenariului piesei Ne știm de 100 de ani este Vlad Tăuşance, iar din distribuţie fac parte Lucreţia Mandric, Daniel Beşleagă (Piatra Neamţ), Andrei Cătălin, Andrei Brădean (Râmnicu Vâlcea), Ana Maria Cizler, Camelia Ghinea, (Reşiţa), Iulia Alexandra Dinu şi Sorin Calotă (Arad).

Așadar nu ratați această întâlnire, am putea spune cu o „Românie a fiecăruia dintre noi“, într-o co-producție națională, sâmbătă și duminică, de la ora 19:00, la Teatrul de Vest din Reșița!

Sergiu TABAN


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei