Acuzații la adresa primarului din Lupac! Mamele copiilor, revoltate pe lipsa de interes față de școală!

modelmic (1)

Numeroase probleme au fost sesizate de către mămicile copiilor care frecventează școala din Lupac, instituția de învățământ. Situația din școală ar fi una revoltătoare, după cum au prezentat-o mamele, iar acuzațiile se îndreaptă împotriva primarului din localitate, Marian Vlasici, care nu ar mai fi făcut de ani buni nicio investiție majoră în școală, chiar dacă este la al 5-lea mandat.

Lemnele sunt puține, centrala este veche iar caloriferele sunt prea mici și nu fac față. Apă nu este de câteva luni, acum, de trei zile, din bunăvoința preotului din fântâna parohiei este trasă apă la școală, dar este provizoriu pentru că va seca și fântâna lui.

Cu câinii este iarăși foarte mare problemă, mucegai la școală, în curtea școlii pe garduri sunt sârme, fier betoane ieșite și se pot accidenta. De vreo 3-4 ani situația durează și o fi destul, trebuie să se facă ceva pentru copiii noștri, pentru comuna noastră. cu apa și cu canalizarea este cea mai mare problemă, dar și câinii care sunt peste tot, intră și în curtea școlii. Nu am nimic împotrivă că oamenii le dau să mănânce, dar pur și simplu sunt prea mulți! Primăria spune că nu are bani să ducă câinii la padoc, dar din câte văd, nu are bani pentru nimic!”, declară mămica unei fetițe din clasa a V-a.

Mamele spun că în școală este frig, că centrala achiziționată după ani de zile, nu face față sălilor de clasă prea mari, caloriferele fiind prea puține.

Nu știu la ce oră se face focul, dar până se încălzesc în toate clasele, e frig, stau copiii în frig, stau cu gecile pe ei și nu mi se pare mie normal să-mi vină copilul acasă răcit, sau să se îmbolnăvească din cauza igrasiei, în majoritatea claselor este igrasie și un miros insuportabil. Nu sunt condiții, nu este curățenie în școală, femeile de serviciu nu-și fac treaba”, declară o altă mamă care are un băiat în clasa a VI-a.

Le-am întrebat pe mămici dacă i-au prezentat primarului Vlasici nemulțumirile lor, solicitându-i totodată sprijinul în rezolvarea acestor situații. Dezamăgite, acestea mi-au răspuns că nu le ia nimeni în considerare.

La Primărie nu ne ascultă nimeni, ni se închid ușile și pur și simplu nu ne ascultă nimeni, primarul nu i-a nimic în considerare, comuna noastră a uitat-o de tot. Se uită numai în satul Clocotici, că el e de acolo și comuna noastră și eu din câte știu banii pentru școală și cămin s-au primit, s-au alocat de anul trecut că noi am citit pe internet, dar nu se face nimic. Ni s-a spus că nu au firmă pentru lucrările astea. Acum au apă, de vreo săptămână, dar înainte nu au avut, până să tagă de la preot, din fântână și li s-a interzis copiilor să meargă la baie, să se țină până ajungă acasă că nu era apă.  De exemplu, fata mea are ore și până la 15:00 și cum să se țină atâtea ore? E copil! Nu mi se pare normal să se întâmple așa ceva!”, a precizat o mămică revoltată.

Contactată de Reper24, conducerea școlii din Lupac a declarat că situația a fost temporară și că în prezent există apă în instituția de învățământ de la un puț săpat special, iar cu ajutorul unei pompe achiziționată de școală există suficientă presiune încât să nu mai existe probleme.

Nu a fost suficientă presiune și o zi sau două au coborât elevii de la etaj la parter, la toaletele de jos pentru că am blocat accesul la etaj și se stricase o pompă. Am cumpărat pompa special pentru școală , este pompă nouă, am și factura și acum presiunea este suficientă. Înțeleg că Primăria este într-un program de refacere a canalizării la nivelul comunei, dar asta nu înseamnă că noi în școală suntem fără apă.

Noi funcționăm cu apă potabilă, avem contract cu La Fântâna și se aduce apa de băut pentru copii și cealaltă este prin pompă. Nu știu ce investiție are comunitatea, știu că se lucrează la canalizare, dar noi nu am așteptat să se termine proiectul în Lupac și avem pompele noastre speciale, suntem împreună cu parohia romano-catolică, avem puț săpat special”, a precizat directorul unității de învățământ, Marina Spătaru.

În legătură cu femeile de serviciu, avem două, dar fiecare este cu câte jumătate de normă, pentru că sunt în pensie, una este în pensie de boală și lucrează doar jumătate de normă, așa le-am moștenit ca și contracte. Una dintre ele a avut o problemă, s-a internat de urgență în spital și a rămas în medical după operație și au fost două zile în care până să mutăm noi femeia de serviciu din Vornic, o structură de-a noastră și am adus-o, am rugat copiii să facă bine să nu mai facă mizerie pentru că și acasă învățăm să fim civilizați organizați și a fost o discuție dintre o dirigintă și o fetiță care a insistat să nu-și mai arunce cotoarele de mere pentru că de aceea avem coșuri de gunoi și poate că de aici a plecat discuția că este mizerie. Săptămâna trecută am avut ședință cu părinții, cu toți, și nimeni nu mi-a spus nimic despre aceste doleanțe”, a declarat directorul Marina Spătaru.

În februarie 2016  centrala școlii, veche de vreo 14 ani, a căzut și printr-o donație a Uniunii Democrate a Croaților din România s-a montat o nouă centrală în școala din Lupac în care învață în jur de 55 de copii.

Am solicitat aprobare și de la inspectorat și împreună cu Primăria, am funcționat vreo 3 săptămâni în 2 clădiri, în Centrul de Informare Turistică și încă o clădire pusă la dispoziție, până când s-a instalat noua centrală și UDCR  a achiziționat această centrală și ne-a donat-o, asta fiind o problemă de maxim 3 săptămâni. Legat de anul acesta școlar, se face focul în școală de luni, s-a întreținut focul de la ora 7:00 dimineața până la ora 10:00, nu văd de unde a pornit nemulțumirea!

Poate că ar fi bine să fie mai multe calorifere! Eu mi-aș dori să se reabiliteze școală, să arate cu totul altfel! Am și trimis foarte multe hârtii la Primărie și sper să se găsească o soluție de reabilitare fiindcă din 2008 nu s-au mai făcut investiții majore, cum spun probabil mămicile”, a mai declarat directorul instituției de învățământ.

Primarul Marian Vlasici a fost contactat de Reper 24 pentru un punct de vedere vis-a- vis de acuzațiile care i se aduc, în condițiile în care în ultimii 11 ani nu s-au mai făcut investiții majore în școală.

Este apă în școală că am tras dintr-o fântână și va fi apă tot timpul. Noi acum avem proiect pentru apă, care este în lucru, se află acum în faza de licitație. Au femeie de serviciu, au buget separat, au tot separat, ce suntem noi de vină că școala este murdară, e treaba lor cum se gospodăresc! Noi îi ajutăm și cu lemnele, le-am dat de la noi. Au centrală, au omul care se ocupă de centrală, că nu stă primarul să le pună lemnele, chiar că nu înțeleg acum, au buget separat pentru lemne!

Centrala nu este veche, are un an de zile! Iar legat de calorifere, nu noi am pus, este omul care a făcut proiectul, a măsurat! Nu știu de ce se plâng că nu e iarnă. Sunt curios ce o să facă la iarnă, că încă nu e iarnă! Și v-am spus, nu suntem noi, ei au administrația lor, separat tot! Directoarea răspunde, nu primarul! Primarul nu are nicio vină! Eu cred că au condiții foarte bune în școală!”, a spus primarul Vlasici.

Diana RADU

 

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei