Acuzații penale la adresa directorului AJVPS Caraș-Severin, Mircea Ciobanu!

37340837_2061189754142690_2190465425840537600_n

După ce a fost acuzat în direct de primarul Ioan Borduz în ședința din aprilie, anul curent,  a Adunării Generale a AJVPS Caraș-Severin, de faptul că ar fi furnizat la Constanța 9 căprioare la domiciliul unui cunoscut vânător, directorul AJVPS Caraș-Severin este acuzat din nou de comiterea unor potlogării, de această dată printr-o plângere penală care a fost întocmită și care în aceste zile ajunge pe masa procurorilor de la Curtea de Apel Timișoara.

În fapt, plângerea penală care a ajuns la redacția Reper 24 este întocmită împotriva făptuitorilor Ciobanu Mircea – în calitate de Director al Asociației Vânătorilor și/sau Pescarilor Sportivi din Caraș-Severin, Dragomir Dumitru – membru al Consiliului AJVPS Caraș-Severin și Frana Petru, în calitatea sa de avocat din cadrul Baroului Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu! Ciobanu mai fusese acuzat și în trecut că AJVPS-ul din Caraș-Severin a devenit moșia proprie a inamovibilului director, care de ani buni de zile ar fi devenit Ciobanu SRL!

Autorul plângerii, care este membru al AJVPS Caraș-Severin și, pe semne, un cetățean sătul de hegemonia domnului Ciobanu la conducerea AJVPS CS, atrage atenția procurorilor asupra mai multor ilegalități care s-ar fi petrecut în timpul ședinței Adunării Generale AJVPS Caraș-Severin din 8 mai 2016 și după încheierea acesteia, oprindu-se, în mod special, la punctul nr. 13 de pe ordinea de zi a respectivei reuniuni, „aprobarea modificărilor la statutul Asociației“, Ciobanu făcând trimitere la apariția statutului cadru al AGVPS România, subliniind astfel necesitatea actualizării statutului asociației cu noile reglementări legale în domeniu, propunere făcută în cadrul Consiliului AJVPS din 25 martie 2016, proces verbal semnat de toți membrii Consiliului Asociației prezenți.

În data de 08.05.2016, are loc o nouă ședință a Consiliului AJVPS Caraș-Severin, ședință în care se consemnează din nou că directorul Ciobanu Mircea „prezintă modificările ce vor fi aduse la statut, punctual: ridicarea limitei de vârstă la reducerea cotizației de la 62 la 65 de ani, nivelul cotizației de 850 de lei pentru membri suspendați, zile de muncă pentru vânători și pescari, reducerea cotizației la 850 de lei pentru membrii care pleacă în străinătate…“, un proces verbal semnat de membrii consilieri prezenți. Totuși, paradoxal, în aceeași zi, de 8 mai 2016, la Adunarea Generală AJVPS Caraș-Severin nu s-a pus în discuție, sub nicio formă, modificarea statutului asociației, așa cum era prevăzut la punctul 13 de pe ordinea de zi. fapt ce poate fi confirmat de majoritatea covârșitoare a celor prezenți la adunarea generală, precum și de înregistrarea audio integrală a acestei adunări.

În primele luni ale anului 2018, autorul plângerii penale află cu stupoare că statutul asociației a fost modificat între timp, deși acel punct nu a fost supus discuției în Adunarea Generală, așa cum prevede legea și statutul asociației! Pentru a înțelege cum s-a ajuns aici, atât autorul plângerii, cât și un grup important dintre membrii asociației au dorit să afle circumstanțele în care au fost operate aceste modificări.   Prin urmare s-au formulat cereri de eliberare documente la Judecătoria Reșița și la AJVPS Caraș-Severin.

Alba nu-i ca neagra!

Cu ocazia confruntării celor două documente unul depus la Judecătoria Reșița și celălalt aflat în registrul AJVPS Caraș-Severin, semnatarul plângerii penale a observat o serie întreagă de nereguli și neconcordanțe care pot fi rezultatul săvârșirii unor infracțiuni de fals, uz de fals și abuz în serviciu! În acest sens, Adunarea Generală nu a dezbătut și nici nu a decis vreo modificare la statut, deși  în subsolul paginii 6 al procesului verbal depus la Judecătoria Reșița, numitul Dumitru Constantin a inserat, ulterior ședinței adunării generale, punctul nr. 13 cu conținutul „se supune la vot și se aprobă  în unanimitate modificările aprobate de consiliul AJVPS la Statutul AJVPS Caraș-Severin în conformitate cu Statutul – Cadru al A.G..V.P.S.“. Se poate observa cu ușurință, arată autorul plângerii penale, că acest paragraf a fost introdus ulterior, deoarece se afla redactat la subsolul paginii (în condițiile în care pe nicio altă pagină nu au existat consemnări de subsol) precum și datorită faptului că aceste mențiuni sunt total străine de context, raportat la textul din paragraful anterior și ulterior.

ajvps ciobanu

La AJVPS Caraș-Severin, un avocat se erijează în notar public!

Mai mult, după cum se arată în plângerea penală întocmită, modificările inserate în noul statut AJVPS Caraș-Severin au fost depuse spre autorizare la Judecătoria Reșița de către persoane care nu au avut nicio împuternicire din partea adunării generale în acest sens. Cu alte cuvinte Mircea Ciobanu nu a fost mandatat de adunarea generală să depună aceste acte spre avizare la Judecătoria Reșița. O altă „gafă“ cu iz penal este legată de avocatul Frana Petru, cel care a emis încheierea de autentificare nr. 13 din data de 31.05.2016, în condițiile în care prin statutul profesiei de avocat și a legii avocaturii, nu i se acordă avocatului, dreptul legal de a emite încheieri de autentificare. Prin emiterea  unui astfel de act, avocatul Petru Frana și-a depășit în mod conștient atribuțiile profesionale subrogându-se în mod nejustificat în competența unui notar public. Noul statut al AJVPS Caraș-Severin depus de către Mircea Ciobanu la Judecătoria Reșița în vederea autorizării, nu cuprinde data în care a fost întocmit și nici vreo semnătură a vreunei persoane împuternicite, cu toate că poartă „încheiere de autentificare“ din partea avocatului Frana Petru?! – se arată în plângerea penală.

Practic, un proces verbal s-a încheiat la finalul adunării generale AJVPS Caraș-Severin și un altul s-a depus la Judecătoria Reșița!

Activitățile infracționale ale făptuitorilor sunt considerate ca având un grad ridicat de pericol social, atât raportat la normele legale încălcate, cât și la maniera subversivă și organizată în care au trecut la săvârșirea acestor fapte penale. Mobilul și scopul acestor infracțiuni este acela de a câștiga o influență nemeritată în cadrul asociației AJVPS Caraș-Severin, pe baza căreia pot gestiona după bunul plac fonduri importante și pot lua decizii cu impact major asupra activității AJVPS Caraș-Severin.

Iar lucrurile nu se opresc aici! Ciobanu ar putea fi acuzat într-o altă  plângere penală legat de falsul act prin care a convocat ședința Adunării Generale AJVPS CS din 20 aprilie 2018.

Chiar dacă membrii trebuiau convocați, conform statutului, cu 15 zile înainte de organizarea ședinței, aceștia afirmă că au semnat convocatorul pe data de 11 aprilie 2018, dar parafa AJVPS Caraș-Severin conține data de 04.04.2018, numai bună pentru ca acest convocator să nu fie lovit de nulitate (vezi foto).

convocatorAJVPS

Și, probabil, ar mai fi multe de spus despre (i)legalitățile de la vârful AJVPS-ului Caraș-Severin…

Sergiu TABAN  

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei