ADDA, VAMA și Brenciu, show la Zilele Oraviței! Vezi programul ultimei zi de spectacol

BRENCIU

ADDA, VAMA și Horia Brenciu au făcut un show de zile mari, pe scena amenajată pe platoul din fața gării, în cea de-a doua zi a Zilelor Orașului Oravița 2017.

Mii de orăvițeni au umplut până la refuz platoul din fața celei mai vechi gării din țară pentru a urmării concertele celor de la Vama, Horia Brenciu și ADDA. Cea de-a doua zi de sărbătoare, prilejuită de Zilele Orașului Oravița 2017, a debutat cu prestația artistei ADDA, introdusă în scenă de o prezentare făcută de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Cea mai apreciată piesă de către publicul orăvițean a artistei a fost song-ul „Nu plânge, Ana”. Au urmat cei de la VAMA, Tudor Chirilă cântând alături de cei prezenți câteva piese consacrate ale artiștilor de la VAMA, precum „Vara asta”, „18 ani”, „Perfect fără tine”, dar și câteva piese în limba engleză ce se vor regăsi pe noul album ale lui Chirilă & co. Seara de spectacole a fost încheiată de Horia Brenciu și band-ul său, care au făcut un show memorabil, Brenciu coborând chiar de pe scenă și invitând orăvițenii să cânte alături de el.

Ultima seară de spectacole a suferit câteva modificări, după cum ne-au informat autoritățile orăvițene, organizatorii acestor trei zile de distracție. Așadar, concertele din seara aceasta vor începe la ora 20.15, pe scena urcând OLIVERA. La ora 21.00 va avea loc concertul rapper-ului GRASU XXL, urmând ca la 22.00 pe scenă să urce formația RANDI. Ultima seară de concerte va fi încheiată de moldovenii de la THE MOTANS. Zilele Orașului Oravița se vor încheia în jurul orei 00.00 cu tradiționalul foc de artificii.

Prezentatori, ca și în seara precedentă, vor fi Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu.

 

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei