Adevărul din spatele demiterii lui Adrian Cican de la conducerea spitalului din Caransebeș

spital

Încă nu s-a scurs o săptămână de când managerul spitalului municipal din Caransebeș Adrian Cican a fost demis de către Ministrul Sănătății Nelu Tătaru, iar ecourile nu s-au stins încă. A fost un management defectuos? A fost o manevră politică? Ce a stat de fapt în spatele acestei demiteri în plină pandemie, într-o unitate sanitară desemnată de același ministru Tătaru drept spital covid.

Am cerut un posibil răspuns directorului DSP Caraș-Severin dr. Romeo Dumitrescu, care a declarat pentru Reper24: „Am avut o întâlnire de comandament în care am explicat rezultatele deplasării mele la Caransebeș, unde am constatat aceleași lucruri, care au condus la un raport în urma căruia domnul acesta (pot să mai spun cuvântul acesta deși nu-l merită) domnul Cican a fost demis“.

„Domnul acesta are probleme mari de relaționare cu oamenii și vă spun sincer nu știu dacă omul acesta are o orientare foarte clară a ceea ce face. În orice caz nu respectă ierarhiile, nu respectă regulile unor situații numite spitale de elită în care s-a înscris, dar nu poate să facă față unor situații a ceea ce se numește spital princeps Covid și aceasta se vede în bluful pe care l-au făcut cu aparatură pentru determinarea prezenței virusului, care este o investiție foarte mare, foarte valoroasă dar incompletă. Este cumva pusă pe dreapta, asemeni unei mașini scumpe fără roți.  Acest aparat folosește doar un singur tipi de reactivi produși în Franța, care nu pot fi aduși și nu are nici hotă. El face din această achiziție care nu poate fi folosită, un element meritoriu. La fel cum face meritoriu din deschiderea unei aripi de anestezie și terapie intensivă, foarte frumos realizată ca zidărie și tâmplărie termopan, o rețea de aducțiune a oxigenului dar fără oxigen, fără aparatură și care se rezumă la niște paturi cu noptiere moderne, dar nu este nimeni și nu se va petrece nimic“.

aa

„Toate acestea nu pot face parte dintr-o elită de spitale și mai mult dintr-o relație de vanitate neacoperită cu elemente de realitate și atunci, desigur, pe fondul acesta și al unor deficiențe surprinse de niște „prieteni“ ai domnului acesta, adică cu băutura în față în timpul epidemiei de Covid. Și ca să închei cu un element care s-a petrecut în ziua ultimei mele deplasări la Caransebeș, dar căruia nu i-am dat o importanță așa de mare: pe mine m-a scos afară din această direcțiune care nu-i mai aparține, m-a nominalizat filantrop, un chirurg de duzină care face una-două operații la nu știu câtă vreme și că în 14 zile am să zbor de la Direcția Sanitară unde eu m-am dus mai mult ca voluntar. Aceste lucruri vi le spun nu cu gândul de a mă văita ci pentru a vă face atent asupra caracterului acestui individ, care nu respectă nicio ierarhie, niciun ministru, niciun fel de decență și care sigur se îndreaptă către o direcție care nu are legătură cu normalitatea“.

Am tot încercat să-l contactăm telefonic pe Adrian Cican, dar din păcate nu răspunde la telefon. Am fi dorit să obținem și opinia domniei sale în legătură cu acuzele aduse de directorul DSP și de dezvăluirile făcute de acesta. Am mai fi dorit să aflăm dacă este adevărat că a expirat contractul interimar pe care domnia sa l-a avut la conducerea unității sanitare din Caransebeș. Am fi avut mai multe întrebări și ne-am fi așteptat, pe baza relației avute anterior demiterii, să ne răspundă. Din păcate pentru cititorii Reper24 nu a fost să fie.

Un lucru este însă cert: În Caraș-Severin este desemnat un singur spital Covit, cel municipal din Caransebeș. Cu toate acestea, există pacienți și nu puțini, internați la Secția de Boli Infecțioase a Staționarului 3 precum și pe ATI de la Spitalul Județean din Reșița. Păi ori așa, ori așa.

 

Dan AGACHE

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Gratian

    Domn dr “Vioară! Vezi ca nu iti este acordată vioara.Lasa vrajeala nu te nai victimiza ca esti si tu ai fost si ramai sugaciul Pnl -ului .Din Decembrie revii de unde ai plecat medic mediocru si tu prea bine cu multe cazuri de malpraxis. Dar cineva te-a protejat .. sti tu cine.

    Raspunde
  2. Angajat

    Domnul dr. Dumitrescu, vă felicit pentru implicare la Spitalul Municipal din Carabseveș și e de dorit să faceți același lucru și la Spitalul Județean de Urgență din Reșița.
    Situația o știți foarte bine. Nu vă e rușine cu elemente nule de conducere în spitalul județean ca Murgu Waldemar, adus pentru ce?
    Un om neprofesional la fel ca Cican, un mincinos, un om care a destabilizat echilibrul interior al angajaților, un cal troian al Consiliului Județean, un om cu probleme la dosarul interimar, cu grave probleme de aroganță și incompentență managerială la fel de mari ca lipsa cunoștințelor medicale, vă complace situația și acceptați colaborarea cu domnia sa?
    Sunteți un om drept, așa vă știu dar cum de acceptați să conlucrați cu oameni ce n-au meritul a fi în sistemul sanitar într-o funcție de conducere ca alde Murgu Waldemar, Lia Iovanovici, Luca Dragoș, Aura Andraș și alții care cocoțați în funcții de conducere n-au făcut nimic dar nimic bun ca lucrurile să meargă mai bine în sistemul sanitar local.
    Aveți un ochi închis și unul deschis, domnul dr. Dumitrescu de îngăduiți unele relații iar alte nu?
    Așa se vede!
    Vă rog, fiți corect, drept și curățați sistemul sanitar local de pleava asta cocoțată peste tot, fiindcă prea mulți suferă de pe urma lor, dacă nu vă asociați cu ea!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei