Adorian Solomonesc, actualul primar din Rusca Montană, face o trecere în revistă a realizărilor

1
Într-o recentă postare pe pagina sa de socializare, actualul edil al comunei Rusca Montană și candidat pentru un nou mandat de primar, Adorian Solomonesc, face o sinteză a principalelor realizări la care a contribuit cu sprijinul locuitorilor, și care nu sunt deloc puține:
- repararea, renovarea, modernizarea sălilor de clasa, repararea acoperișului, montarea încălzirii centrale și a grupurilor sanitare interioare și a canalizării la Școala Gimnaziala din Rusca-Montană și amenajarea curții acesteia cu pavele, mese și bănci;
- repararea, renovarea și dotarea corespunzătoare a grădinițelor din amândouă satele, inclusiv cu grupuri sanitare;
- construcția terenului sintetic sportiv multifuncțional;
- construcția, dotarea și utilarea corespunzătoare a Sălii de Sport;
3
- pavajul trotuarelor ( care va continua) și a curții Bisericii Ortodoxe;
- amenajarea, utilarea și dotarea cu tot ce este necesar, a unei săli de evenimente familiale în Rușchița;
- dotarea sălii de evenimente din Casa Parohiala cu veselă, tacâmuri și pahare pentru 100 de persoane, gratuit. De asemenea, mobilierul a fost asigurat de mine, gratuit, înainte de a fi primar;
- asigurarea folosirii gratuite a spațiilor din Căminul Cultural pentru cetățenii din Rusca-Montană și Rușchița, pentru organizarea evenimentelor familiale. Referitor la taxe, fac aici o remarca: sala de evenimente din Casa Parohiala se închiriază cu o suma de 250 lei/eveniment. Acest preț mi se pare nejustificat, cu atât mai mult cu cât nu s-a investit în mobilier și veselă, iar aici se organizează mai ales pomeni, care nu sunt evenimente dorite și nici vesele;
4
- asigurarea în fiecare an a necesarului de lemne pentru școala, grădinița din Rușchița și Căminul Cultural;
- asigurarea a 4 mc de lemn de foc pentru persoanele cu handicap, gratuit, deși aceasta nu este o obligație prevăzută de lege în sarcina primăriilor;
- montarea a patru foișoare de popas în Rusca-Montană și amenajarea în Poiana cu Tei a încă trei foișoare, a punții de acces peste apa și a terenului pentru popas;
- realizarea monumentului comunei Rusca-Montană și a celui din Rușchița, care este în curs de finalizare;
- restaurarea și iluminarea celor doua cruci-monument, de peste 150 de ani, din cele doua sate;
- realizarea canalizării blocurilor de locuințe din Rușchița;
- achiziționarea a doua microbuze și a unui autoexcavator;
- introducerea iluminatului public modern, economic și suplimentarea cu 20 de lămpi a celor existente, în Rușchița și Rusca-Montană;
5
- achiziționarea a 1000 m țeava din polipropilenă pentru alimentarea cu apa a caselor de pe Cioara ( țeava se afla în curtea primăriei);
- înlocuirea țevilor de aducțiune a apei cu vechime de peste 50 de ani, la alimentarea cu apa în Rușchița;
- asigurarea, în fiecare an, a evenimentelor de Ruga ale comunităților din Rusca-Montană și Rușchița, gratuit, precum și organizarea anuală a Zilei Monumentului Turismului;
- reconstrucția aproape în totalitate, dotarea și utilarea Căminului Cultural la standarde europene. Aceasta a fost cel mai important, mai costisitor și mai greu de realizat obiectiv al meu, cu atât mai mult cu cât toată lumea și-l dorea de mulți ani. De aceea, Căminul Cultural îl voi prezenta detaliat, la o dată ulterioară.
Primarul Solomonesc are și un mesaj pentru cetățenii comunei pe care o conduce:
„Foarte important pentru mine a fost sa fiu prezent în mijlocul dvs, la evenimente private la care m-ați invitat sau la cele publice, organizate în comunitatea noastră, sau când ați avut nevoie de prezenta mea. Sper ca am reușit și  doresc ca pe viitor sa am un contact mai direct cu fiecare dintre dvs.
Înainte de a va prezenta obiectivele mele pentru următorul mandat, aș vrea să primesc propunerile dumneavoastră, direct sau pe orice cale doriți sa mi le trimiteți. Aș vrea ca obiectivele mele să reprezinte dorințele dumneavoastră și de aceea, vreau să le cunosc.
6
Vă transmit de acum că rezolvarea optimă a alimentației cu apă în toată comuna, canalizarea, asfaltarea străzilor și ulițelor, precum și alimentarea cu gaz metan, sunt prioritățile mele absolute, valabile atât pentru Rusca cât și pentru Rușchița. De asemenea, renovarea completă a dispensarului, recompartimentarea și extinderea acestuia. Referitor la dispensar, vă voi spune mai multe când vă voi prezenta obiectivele mele pentru următorul mandat“.
Dan AGACHE
Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei