În localitatea Copăcele – comuna Zorile din Caraș Severin s-a dat luni alarma. 140 de oi au fost găsite moarte de către proprietari. Apelul dat de urgență la 112 a ajuns și la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Controlul Alimentelor cu sediul în municipiul Reșița, care a trimis de urgență o echipă la fața locului pentru a investiga decesul animalelor. Contactat telefonic în această dimineață, dr Pavel Borchescu – directorul instituției a declarat pentru Reper24:
„În urma informării de ieri 13 aprilie prin serviciul 112, am trimis imediat o echipă formată dintr-un inspector sanitar-veterinar și medici de liberă practică împuterniciți, care au recoltat probe și acum așteptăm rezultatele analizelor. O parte dintre acestea vor ajunge mâine, iar altele spre sfârșitul acestei săptămâni. Este posibil, ca în funcție de rezultate, o parte din aceste analize să le trimitem spre procesare la București“.
„Fiind un număr atât de mare de animale moarte s-a dispus măsura îngropării lor, la mare adâncime, pe un teren identificat de primăria comunei Zorile. Acțiunea s-a finalizat aseară“, a mai afirmat dr Pavel Borchescu.
De precizat că nu toate animalele sunt moarte ci doar 140 din cele deținute de o persoană fizică și o persoană fizică autorizată, iar ancheta efectuată de DSVSA Caraș Severin va continua și în zilele următoare.
Dan AGACHE
A pus cineva otravă intentionat în jgheabul de unde au băut apă.
Nu există comuna zorile domnilor, mai informativa. Este exact pe dos, copăcele e comuna și zorile e sat
mea culpa