Alocaţiile pentru copii se dublează! Președintele Iohannis a promulgat legea

modelmic

 

Alocaţiile pentru copii se dublează. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul pentru promulgarea legii în acest sens.

Administrația prezidențială a anunțat că șeful statului a semnat marți decretul pentru „promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 124/13.03.2019)”.

Potrivit legii, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

  • 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap

Preşedintele avea termen să promulge legea până la 18 ianuarie.

Decizia este în contradicţie cu declarațiile premierului Ludovic Orban de săptămâna trecută. Acesta dorea să amâne dublarea alocaţiilor, spunând că în prezent nu sunt bani pentru această măsură.

 

Diana RADU

Stiri similare

3 Comentarii

  1. imoGen

    Presimt că va crește natalitatea în rândul cetățenilor “dă etnie”.
    Mai bine ar da de lucru la părinți și ar mări salariile minime, că în ritmul ăsta s e pune lumea pe stat acasă și făcut copii.

    Raspunde
    1. zero

      Uite, îţi ofer 10 ţigări pe zi (300 lei / lună) ca să creşti şi educi (bine) un copil.
      Şi 20 de ţigări pe zi, dacă te enervează … ca majoritatea.
      Ghilt?

  2. zero

    șeful statului a semnat marți decretul pentru „promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 … privind alocația de stat pentru copii …”
    Decizia este în contradicţie cu declarațiile premierului …

    Bravo!
    Johannis nu a uitat faptul că la origine, este totuşi profesor. Şi protestant.
    Vela (se preface că) a uitat ce este şi de unde (par)vine.
    Ordonanța de urgență a Guvernului nr.9/2019 provine de prin data de 19 februarie 2019 şi aparţine fostului guvern (din hulitul PSD).
    Însă, a trebuit să fie elaborată o lege … plus un decret prezidenţial de promulgare a acesteia … plus …
    Şicane cu “încuviinţări” şi “apostile”.
    Dar … va trebui cuprinsă în buget modificarea (rectificarea) unor alocări de tăiţei … la care Orban & (“aleşi” de barlament) se opun.
    Aşa că se opun (pe faţă) atât copiilor cât şi preşedintelui (ales de popor, nu “barlament”).
    Motiv: prioritet minden okorót regional restructur minister intern, Vel.
    Greşesc cumva?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei