Amenajarea unui port și promovarea turismului, printre obiectivele lui Nelu Bălean, candidatul PNL pentru Primăria Coronini

modelmic

 

Nelu Bălean, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de primar al comunei Coronini își prezintă platforma electorală și proiectele pe care își dorește să le vadă implementate în satele Coronini și Sfânta Elena.

Obiectivele liberalului Nelu Bălean sunt numeroase și variate, de la amenajarea unui port și dezvoltarea turismului până la amenajarea de locuri de joacă și reabilitarea unor drumuri. Toate acestea sunt prezentate în detaliu, chiar de candidatul PNL:

1. LOCURI DE MUNCĂ ÎN CORONINI: Voi face acest lucru prin atragerea de investitori în domeniul turismului, zona noastră fiind recunoscută pentru potențialul din acest domeniu.De asemenea, voi aduce la Primărie, un specialist care să vină în ajutorul tinerilor, în special, dar și a tuturor cetățenilor interesați să acceseze fonduri europene nerembursabile pentru a demara diverse afaceri.

2. AMENAJAREA UNUI PORT: Acest obiectiv este necesar pentru că acum, în Coronini, ambarcațiunile de pescuit, dar și cele turistice, nu au unde să staționeze.

3. PROMOVAREA TURISMULUI: Sunt atâtea obiective turistice nepuse în valoare, atâtea locuri încărcate de istorie necunoscute celor care ajung în zonă. De aceea, vreau sa deschid un Centru de informare turistică, locul de unde turiștii pot afla tot ce este frumos de vizitat.

4. AMENAJAREA UNUI PUNCT DE ÎMBARCARE ȘI A UNEI PARCĂRI: Mă refer aici la turiștii care doresc să facă o croazieră pe Dunăre și au nevoie de un loc unde să își parcheze, în siguranță mijloacele de transport, dar și un loc din care să se îmbarce.

5. CANALIZAREA ÎN SATUL SFÂNTA ELENA: Sat aparținător al comunei Coronini, Sf. Elena trebuie să fie o localitate la standarde europene. De aceea, realizarea canalizării este o prioritate pentru mine.

6. AMENAJAREA DE LOCURI DE JOACĂ: Voi fi un primar căruia îi pasă de copiii care reprezintă viitorul. De aceea, intenționez să amenajez locuri de joacă în ambele localități ale comunei, și în Coronini și în Sf. Elena.

7. REGULARIZAREA ȘI AMENAJAREA CURSURILOR DE APĂ: Râurile din comuna noastră au nevoie de îngrijire. Vreau, de asemenea, să le amenajăm, să le curățăm.

8. REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA ALEILOR, TROTUARELOR ȘI ZONELOR VERZI: Îmi doresc o imagine nouă pentru localitatea noastră. Vreau să schimb și să reamenajez tot ceea ce înseamnă impact vizual pentru Coronini.

9. REABILITAREA CANALULUI DE APĂ PLUVIALĂ DE-A LUNGUL DN 57: Mă refer aici la canalul aflat de-a lungul șoselei principale care traversează localitatea Coronini și care are nevoie de o reamenajare.

10. MODERNIZAREA TERENULUI DE FOTBAL: Îmi doresc ca sportul să fie o parte integrantă a comunității. Astfel, voi obține fonduri pentru amenajarea și modernizarea terenului de fotbal.

11. REABILITAREA ȘI MENȚINEREA ÎN BUNE CONDIȚII A DRUMURILOR AGRICOLE

12. SPRIJINIREA DE MANIFESTĂRI CULTURAL ARTISTICE: Voi fi primarul căruia îi pasă de cultură și mă voi implica activ în tot ceea ce înseamnă evenimente cultural-artistice. Voi readuce ruga de la Coronini pe locul său binemeritat.”

Am reușit pentru mine, reușim și pentru voi” le transmite liberalul Nelu Bălean, locuitorilor din Coronini și Sfânta Elena, subliniind faptul că după ce a reușit în domeniul privat, dorește acum să își ajute concetățenii și împreună să dezvolte localitatea din Clisura Dunării.

 

Redacția

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei