Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care provoacă incendii prin folosirea focului deschis

foc1

În această perioadă igienizare terenurilor agricole și curăţenia de primăvară se execută în majoritatea cazurilor utilizând focul deschis. În scopul evitării producerii de pagube financiare, materiale sau umane, pompierii militari fac un apel către cetăţeni să efectueze aceste lucrări cu luarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor, anterior desfăşurării acestor activităţi.

Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se desfăşoară doar după obţinerea permisului de lucru cu foc deschis. Acest permis se eliberează, potrivit Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 605/579/2008, prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau altă persoană desemnată în acest sens.

În conformitate cu Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul. Conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 amenajarea de locuri pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000-2.500 lei”, precizează ISU Caraș-Severin. 

În vederea reducerii numărului de arderi pompierii le recomandă cetăţenilor câteva măsuri de prevenire:

  • La arderea miriştilor:
    • condiţii meteorologice fără vânt;
    • parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
    • izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
    • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
    • asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
    • asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
    • asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

 

  • La arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor”.

Respectând aceste măsuri minimale privind utilizarea focului deschis, cetăţenii pot convieţui în linişte, fără grija consecinţelor grave asupra comunităţii prin pierderea de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător în situaţia nerespectării acestora, mai spun pompierii.

 

Elena FRANȚ

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei