Amenzi în valoare de 2.300 de lei, aplicate celor prinși fără bilet pe autobuzele din Reșița

modelmic

La câteva luni după ce taxatorii au dispărut de pe mijloacele de transport în comun din Reșița, fiind introduse mai multe metode prin care călătorii își pot achiziționa biletele, societatea de Transport Urban Reșița anunță și acordarea primelor amenzi pentru cei prinși fără titluri de călătorie valabile. Reprezentanții TUR au efectuat controale alături de polițiștii locali, pe parcursul a cinci zile fiind identificate 28 de persoane care încercau să circule fără a plăti și care s-au ales în schimb cu amenzi.

„În baza protocolului de colaborare încheiat între Direcția de Poliție Locală Reșița și operatorul de transport public local, în perioada 27.05.2019-31.05.2019 au fost desfășurate acțiuni comune ce au vizat verificări ale modului în care este asigurat confortul călătorilor precum și siguranța acestora în timpul călătoriilor pe mijloacele de transport în comun.

Totodată, au fost efectuate verificări ale călătorilor cu privire la folosirea titlurilor de călătorie valabile.

Au fost astfel controlate 109 mijloace de transport în comun, fiind identificate 28 de persoane care nu foloseau titluri de călătorie valabile, așa cum stabilesc reglementările legale în vigoare, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni, a căror valoare însumează 2300 lei.

Recomandăm persoanelor ce folosesc mijloacele de transport în comun să folosească metodele de plată cunoscute pentru achitarea unei călătorii, lipsa unui titlu de călătorie valabil fiind sancționabilă”, informează reprezentanții TUR.

Cei care folosesc mijloacele de transport în comun din Reșița au la dispoziție patru mijloace de achiziție a biletelor: de la punctele de vânzare de pe raza orașului, prin SMS, prin aplicația mobilPay sau folosind cardul bancar, în autobuz.

Citește și „Ai card, ai parte de bilet pe autobuz”! Încă un pas înainte pentru Reșița!

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei