Andrei Dumitrescu a doborât recordul stabilit de Hora pe traseul de viteză în coastă de la Reșița!

dumi

Mii de iubitori ai motorsportului au hotărât să-și petreacă prima zi de iulie, pe traseul de VTM din Reșița, de pe Valea Domanului. Și nu au greșit cu nimic. Piloții din CNVC și-au demonstrat încă odată valoarea, cu mici excepții, vorbind aici de Bogdan Cuzma sau Claudiu Ciucă, ghinioniștii care au fost trădați de herghelia cailor putere de sub capotă.

De remarcat, că după o lungă perioadă de timp, recordul stabilit de reșițeanul Lucien Hora, a fost doborât de bucureșteanul Andrei Dumitrescu, cu al său monopost Tatuus. Dumitrescu demonstrează astfel perseverență, dublată de o ambiție și o concentrare fantastică ce i se citește pe chip, fără a lăsa câtuși de puțin deoparte faptul pedigree-ul transmis de la bunic la nepot e un avantaj al aceluiași. Andronic și-a adjudecat supremația la Grupa H, a mers ceas și a reușit să îl lase la o secundă în spatele său pe Luci Răduț iar de Mihai Leu a stabilit un ecart de 5 secunde, în timpii cumulați după cele două urcări. Totuși, Leu a arătat că are sânge de vitezist iar Ferrari 458 Challenge este o mașină care i se potrivește fostului pugilist.  Probabil că altfel ar fi stat lucrurile dacă timișoreanului Bogdan Cuzma, nu i-ar fi cedat motorul în a doua manșă de concurs.

Leu

Ne-a atras atenția și pilotul Andrei Precup, această veșnic tânără speranță a vitezei în coastă, reșițean pe care aș avea curaj să mizez toți banii ce i-ar putea asigura un buget îndestulător pentru o mașină de top la grupa H. Din păcate, Precup are talent cu carul, dar eu n-am banii de care are el nevoie pentru a fi acolo unde cu siguranță ar merita să se claseze.

Ne-a trezit un sentiment de apartenență și de simpatie pentru modul în care și-a personalizat mașina de curse, Radical-ul SR4, celebrul realizator TV, Dani Oțil, care sub numele inscripționat pe mașină și-a trecut în paranteză (din Reșița), orașul natal, semn că moderatorul n-a uitat nicio clipă de comunitatea de unde a plecat. Foarte frumos Dani, la fel cum la premierea câștigătorilor ai avut un discurs bine articulat pe marginea personalității unui reșițean de legendă: campionul inimilor noastre, Werner Hirschvogel.

Hora a primit un volan de aur din Canada!

La festivitatea de premiere, pilotul Lucien Hora, a primit un volan de aur, ca semn al recunoștinței pentru implicarea totală în organizarea evenimentului motorsport de la Reșița, din mâna fiicei regretatului Laurențiu Moldovan, dispărut dintre noi în urmă cu 10 ani într-un accident petrecut în timpul unei urcări cronometrate.

Hora

 

În clasamentul OPEN, primele trei locuri au fost ocupate de Silviu Dumitrescu – locul 3, Simone Tempestini – locul 2 și câștigătorul Memorialului Werner Hirschvogel în 2018 cu noul record pe traseu de 2:05,285, Andrei Dumitrescu.

premii

Felicitări organizatorului clubul CB Rally Vest pentru profesionalismul de care a dat dovadă și Primăriei Reșița pentru deschiderea arătată în realizarea acestui eveniment.

Sergiu TABAN  

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei