Ansamblul „Semenicul” duce frumusețea cântecului și jocului din Banatul de Munte peste granițele țării

 

modelmic

Jocul, portul popular și tradiția bănățeană sunt purtate peste granițele țării de către artiștii cărășeni, la un eveniment de suflet. În perioada 15 – 25 iulie 2019, Ansamblul “Semenicul” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin din Reșița a participat la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Balkan Folk Fest 2019” din Varna, Bulgaria.

Evenimentul, organizat de Fundația „Balkan Folk Fest”, este unul de natură caritabilă și vine în sprijinul copiilor cu nevoi speciale. Dansatorii Ansamblului „Semenicul” s-au remarcat atât prin măiestria interpretării suitelor de dansuri din zona Banatului de Munte cât și prin frumusețea, varietatea și originalitatea costumelor populare.

După Bulgaria, urmează o altă țară vecină în care artiștii bănățeni promovează tradiția populară.. Astfel că, în perioada 02-03 august 2019, Ansamblul „Semenicul”, alături de orchestra „Virtuozii Semenicului”, va participa la manifestarea ”Zilele Coșteiului 2019” din Coștei – Serbia, manifestare ce marchează Jubileul „150 de Ani ai Corului din Coștei”.

Artiștii cărășeni vor prezenta un spectacol variat de cântece și jocuri din Banatul de Munte, coregrafia: Simion Dragalina și Dorin Cucuruz, fiind acompaniați de orchestra „Virtuozii Semenicului” condusă de Prof. Petrică Vița.

Elena FRANȚ

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Costa

    Conform afisului oficial, la Balkan Fest din Varna 2019 a participat “Zestrea Gugulana” in data de 17.07.2019 si in data de 21.07.2019 si nicidecum dansatorii ansamblului “Semenicul “dar poate ne clarifica domnul prof.Benga .
    Frumos ar fi sa mentioneze si numele dansatorilor ansamblului “Semenicul” participanti la acest festival,lucru de altfel imposibil din moment ce acesta s-a destramat odata cu pensionarea lui Nistor Ghimboas.Sub numele ansamblului “Semenicul” presteaza exceptional copiii de la “Zestrea Gugulana” sub coregrafia lui Simion Dragalina si a lui Dorin Cucuruz.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei