Antrenorul Leo Doană demonstrează că nu e doar o soluție de avarie pentru CSM Reșița!

modelmic

Leo Doană a revenit pe banca tehnică a echipei de Liga a III-a CSM Reșița, după ce în urmă cu două sezoane ratase, cu aceeași echipă, de puțin promovarea în liga secundă. Șansa, din punctul nostru de vedere pe depplin meritată, care i-a fost oferită lui Doană, arată că speranțele puse în acesta nu au fost deșarte.

După primele 9 etape ale actualei stagiuni de liga 3 în care CSM-ul, cu un obiectiv pe deplin justificat -promovarea – propus de conducere și staff-ul tehnic de la acel moment, nu reușise să acumuleze decât 10 puncte, se pare că în Valea Domanului atmosfera este din nou propice performanței.

Și suntem îndreptățiți să afirmăm acest lucru, grație celor mai recente rezultate ale formației antrenate de Leontin Doană, care prin cele 4 victorii și un egal din ultimele 5 etape arată că echipa se află într-un proces de reviriment.  Rosso-nerii au impresionat în mod plăcut în jocul de acasă cu liderul Șoimii Lipova, câștigat cu 2-0, unde atât în plan tactic dar și din punct de vedere al atitudinii, fotbaliștii din Valea Domanului au fost net superiori adversarului.

Ultima ispravă a reșițenilor este cea de la Dumbrăvița, echipa celei mai bogate comune din țară, cu un buget pe măsură, învinsă chiar acasă la ea de către CSM Reșița prin golurile marcate de Staicu (min.6) și Ene ( min. 19), scor final 1-2, pentru gazde înscriind Nanu (min 23).

Să sperăm că inspirația și munca depusă de antrenorii Leontin Doană, Dan Boltașiu și Vali Boșca vor fi încununate de succes și cine știe? Aflați actualmente la o distanță de 8 puncte în spatele liderului, CSM Reșița are șansa de a reveni în lupta pentru promovare, pe când nimeni aproape că nu mai credea în acest lucru. Doar speranța moare ultima, nu-i așa?

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei