Aproape 2.000 de tablete, livrate pentru elevii din județul Caraș-Severin

modelmic

Aproape 2000 de tablete achiziționate de Ministerul Educației și Cercetării în cadrul programului național „Școala de acasă” pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și secundar, au ajuns astăzi în județul Caraș-Severin. Acestea reprezintă cea de-a doua tranșă de astfel de dispozitive solicitate de Inspectoratul Școlar Județean pentru elevii cărășeni. O primă tranșă de 1.800 de tablete a fost deja livrată luna trecută și distribuită școlarilor din județ.

A ajuns și se distribuie, astăzi, 22.12.2020, în unitățile de învățământ din Caraș-Severin, a doua tranșă de tablete de la M. E. C. Este vorba despre 1983 de dispozitive, din totalul de 3783, atribuite elevilor din familii defavorizate, pentru învățarea on-line. Tabletele vor fi predate de către ISJ Caraș-Severin directorilor, iar aceștia le vor distribui, în perioada următoare, elevilor pentru care s-a făcut solicitarea.

Prima tranșă: 1800 de dispozitive (distribuite deja elevilor pentru care s-a făcut solicitarea din partea unităților de învățământ)”, precizează Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

De asemenea, în lunile trecute mai multe administrații locale din județ au pus umărul la derularea învățământului online în condiții cât mai bune, alocând diverse sume de bani pentru achiziționarea de tablete pentru elevii fără mijloace materiale. Primăria Reșița a fost prima care a făcut acest pas, achiziționând încă din luna mai peste 600 de tablete care au fost distribuite elevilor.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei