Asfalt în premieră pe străzile din Doclin! Comuna scapă de noroaie, vezi când și din ce bani!

modelmic

 

Chiar dacă sunt rupți de civilizație de două drumuri județene jalnice, care pe alocuri nu au cunoscut niciodată asfaltul, doclinenii au ocazia totuși să intre în rândul lumii civilizate printr-un proiect care va duce la asfaltarea tuturor străzilor din comună.

 

Este vorba despre o investiție derulară pe Programul Național de Dezvoltare Locală și cuprinde șase kilometri de reabilitări de drumuri, cu tot ceea ce presupune acest lucru: asfaltări, rigole, podețe și poduri.

Este un început, susține primarul Dănuț Oană, asta în condițiile în care fondurile naționale au făcut ca în acest moment, aproape 40 la sută din totalul străzilor din comună să aibă asfalt pe ele. Un record neatins până acum, dar care va scoate cele trei sate ale comunei în rândul civilizației.

Proiectul este aproape finalizat și se preconizează că până la finalul lunii septembrie toți cei șase kilometri vizați vor fi asfaltați. Autoritățile locale au decis să împartă investiția egal, pentru fiecare sat în parte, astfel că banii primiți au fost împărțiți exact pentru a acoperi doi kilometri de străzi în Doclin, doi în Biniș, și doi în Tirol.

Până în prezent, străzile din Doclin și Biniș sunt finalizate, urmând ca până în toamnă și comuna Tirol să se bucure de asfalt.

„Este un început, șase kilometri reprezintă cam 40 la sută din totalul străzilor comunei Doclin. Mai avem 2 kilometri de străzi asfaltate prin fonduri proprii, deci după acest proiect vom avea un total de 8 kilometri de străzi asfaltate din  17 cât are întreaga comună. Vom continua cu acest tip de investiție, cel mai probabil prin același program, anul viitor după ce finalizăm cei 6 kilometri vom depune documentația pentru finalizarea tuturor străzilor.

Proiectul se derulează până la finalul anului dar noi până în luna septembrie ar trebui să terminăm. Avem un stadiu fizic de finalizare de 85 la sută, localitățile Doclin și Biniș sunt finalizate iar la Tirol am demarat lucrările până acum pe trei străzi”, explică primarul Oană.

 

Pași mici dar importanți, din bugetul local!

 

Pe lângă banii naționali pe care i-au obținut, și pentru care vor mai depune un proiect la anul, autoritățile locale din Doclin au decis că se impune alocarea unei sume anuale și din bugetul local pentru infrastructură. Astfel că, în fiecare an va fi asfaltată câte o stradă din fiecare sat aparținător, exclusiv din fonduri proprii.

„La Tirol vom mai asfalta din fondurile proprii, fiindcă așa ne-am propus în Consiliul Local ca în fiecare an să asfaltăm în fiecare sat câte o stradă din bugetul local. Din bugetul propriu am făcut în acest an strada ce duce spre centrul de informare turistică în Doclin și în Tirol o alee de 585 de metri”, a mai adăugat edilul-șef.

 

Alexandra JURCA

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei