Atenție șoferi, din 12 Octombrie se schimbă denumirea carburanților la pompă!

modelmic

Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European va intra în vigoare în data de 12 octombrie și presupune introducerea unui nou sistem de etichetare a carburanților.

Această directivă se va aplica în toate statele membre UE cât și în câteva țări vecine (Islanda, Norvegia, Serbia, Elvetia, Macedonia, Lichtenstein și Turcia) și are ca scop armonizarea denumirilor pentru a  ajuta conducătorii auto să aleagă combustibilul potrivit pentru vehiculul lor atunci când călătoresc.

Ce se întâmplă după BREXIT?

Depinde de Marea Britanie să decidă modul în care va aplica aceste reguli după Brexit, dar vehiculele nou produse în UE vor avea etichetele montate pe linia de producție iar vehiculele care intră pe piața din Marea Britanie vor avea aceste etichete.

De asemenea noile vehicule înscrise și puse în circulație în spațiul european, indiferent de data fabricației, vor avea etichetele schimbate începând cu data de 11 octombrie 2018.

capace vehicule

 

Concret, Directiva 2014/94/UE se referă la:

– autoturisme,

– vehicule utilitare ușoare,

– vehicule grele de marfă,

– autobuze și autocare,

– motorete, motociclete, vehicule cu trei și patru roți.

 

Cum puteți evita alimentarea cu un combustibil greșit?

Deși duza pompei de benzină este mai mică și ajută șoferii sa nu pună diesel în locul benzinei, aceștia trebuie să fie totuși atenți atunci când vor să alimenteze cu diesel pentru că pompa de benzină se va potrivi în gura rezervorului unui vehicul pe diesel și astfel pot provoca probleme motorului.

Noile denumiri și etichete la pompă

„E” = benzină: E vine de la etanol. Mașinile pe benzină vor fi alimentate cu carburanți de tip ”E”. Iar litera va fi urmată de o cifră. ”E5” se vor numi benzinele clasice, de 95 sau 98 cu maximum 5% etanol. ”E10” se  va numi benzina de 95 sau 98 cu o compoziție de 10% etanol. Iar ”E85” va fi pentru super-etanol.

Simbolul grafic pentru benzină este cercul.

„B” = motorină: B-ul vine de la procentul de bio-diesel din motorină. În funcție de procentajul de bio-diesel, motorina o veți găsi sub denumirea B7 și, în viitor, B10. Tot în viitor se va găsi la pompă ”XTL”, adică motorină sintetică.

Simbolul grafic pentru motorină este pătratul.

Rombul va fi simbolul geometric pentru toți carburanții alternativi,  iar pompele de GPL vor fi singurele care nu își schimbă numele, dar vor avea cele trei litere într-un romb.

H2 = Hidrogen

GNC = Gaz Natural Comprimat

GPL = Gaz Petrolier Lichefiat

GNL = Gaz Natural Lichefiat

grafice-rpr24

 

Diana RADU

 

 


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei