Au fost finalizate stațiile de transfer, dar întârzierile la proiectul de deșeuri va costa CJ peste 20 de milioane de lei!

modelmic

Proiectul de realizare a unui sistem de management integrat al deșeurilor în județul Caraș-Severin începe într-un final, după luni de amânări, să arate primele rezultate: au fost finalizate stațiile de transfer a deșeurilor. Din păcate, situația nu este deloc roz în ceea ce privește lucrările de la deponeul de la Lupac, acestea fiind finalizate doar în proporție de 59%, întârziere care atrage după sine cheltuieli uriașe pentru Consiliul Județean. 

Termenul inițial de finalizare al proiectului era luna octombrie 2015, acesta fiind prelungit într-o primă fază până la finalul anului, iar mai apoi până în luna iunie 2016. Singura problemă o reprezintă faptul că lucrările care vor fi plătite anul viitor nu vor mai fi decontate din bani europeni, ceea ce înseamnă că beneficiarul, adică Consiliul Județean, va trebui să le plătească din propriul buget. Sumele estimate pot ajunge undeva la peste 20 de milioane de lei, a apreciat managerul proiectului, Victor Naidan:

„Suntem în curs de evaluare, cifrele se schimbă de la zi la zi, ele variază undeva între 17 milioane și 23 de milioane de lei. Să sperăm că nu vor ajunge la sume mai mari. Încercăm să facem tot ce este legal și posibil să ne asigurăm că suma asta scade. Evaluarea inițială făcută la nivelul lunii noiembrie punea în discuție 3,8-3,9 milioane de lei, dar evoluțiile de ultimă oră și o anumită dezorientare și lipsă de coerență în activitățile antreprenorilor au condus la creșterea alarmantă a acestor sume”.

Banii vor fi imputați constructorilor, a mai precizat Victor Naidan, care oricum vor trebui să plătească penalități de 0,1% din valoarea întregului contract pentru fiecare zi de întârziere.

Au fost finalizate cele 3 stații de transfer a deșeurilor!

Dacă la deponeul de la Lupac, lucrările avansează cu greu, la cele trei stații de transfer a deșeurilor de la Bozovici, Oțelu Roșu și Pojejena, acestea au fost finalizate. Este adevărat, cu câteva luni bune de întârziere față de termenul stabilit inițial, dar mai devreme decât au estimat recent reprezentanții forului județean.

Mâine începem periplul prin cele trei locații ale contractului de stații de transfer, în vederea semnării certificatului de terminare a lucrărilor. Acel contract trebuia să se termine la finele lunii februarie 2015, îl avem la jumătatea lui decembrie finalizat. Lucrul acesta a fost posibil, după părerea mea, prin schimbarea conducerii administrative a proiectului. Sucursala Hidroconstrucția are din august un nou director, o nouă structură de conducere și acești oameni au reușit să facă în trei luni de zile ceea ce era programat să fie făcut în 6 luni, dar nu se făcuse timp de mai bine de 10-12 luni”, a explicat Victor Naidan.

Conform managerului de proiect, contractul de realizare a celor trei stații de transfer, se va finaliza cu o economie financiară de aproximativ 200.000 de lei.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei