Au mai rămas câteva ore! Oravița se transformă în capitala distracției și a muzicii bune!

modelmic

Se anunță peste 2000 de participanți la Fermă, unde concertează BUG Mafia. Două reflectoare de mare putere vor face vizibil locul de desfășurare al acestui After Party, ce se desfășoară sâmbătă, după încheierea spectacolelor din fața gării de la Oravița.
Petrecerea de la Fermă se vrea un început al unei manifestări pe care administrația locală și-o dorește să fie cu continuitate.

Astfel, în fiecare sâmbătă seara se va organiza aici o discotecă în aer liber cu DJ de top și formații cunoscute pe plan național, cu scopul de a pune în valoare proprietatea de la Fermă, iar pe perioada vacanței de vară, tinerii să aibă posibilitatea să petreacă aici momente de neuitat.

Veselia și muzica bună vor pune de altfel stăpânire pe tot orașul Oravița, pentru că timp de 2 zile, în acest sfârșit de săptămână, se organizează zilelor orașului, sub patronajul spiritual al Sfântului Ilie.
În cadrul acestui eveniment, locuitorii din Valea Carașului și nu doar ei, se pot bucura de folclor autentic bănățean și artiști cunoscuți, invitați să întrețină atmosfera de sărbătoare.

Vor urca pe scena amenajată pe Platoul de la Gară, ansambluri folclorice locale și zonale, solistul Nicu Novac, dar și artiști cunoscuți din sfera muzicii pop, rock, rapp, underground, printre care Liviu Teodorescu, Vescan, Irina Rimes, Bere Gratis, Dj Ninho, B.U.G. Mafia, etc.

Aproape de miezul nopții, în jurul orei 23.30, participanții se pot bucura de tradiționalul foc de artificii, după care petrecerea se mută la marginea orașului, la Fermă, Aici, începând cu ora 00:00, vor urca pe scenă DJ Ninho, B.U.G. Mafia, ca apoi DJ Vali Bărbulescu să mențină ritmul distracției până în zorii zilei.

Programul de Zilele Orașului Oravița 2019:

19 iulie – spectacol folcloric

19.00 – 20.00 – Ansamblul „Junii Gugulani Caransebeș”. Soliști vocali – Ionela Bălan, Ionuț Oprea

20.00 – 21.00 – Ansamblul „Hora Carașului Oravița”. Soliști vocali – Cătalin Badea, Mari Peia și Camelia Ceocu.

21.00 – 22.00 – Ansamblul „Hora Carașului Oravița”. Soliști vocali – Andreea Miroșu, Bebe și Adi Marinescu.

22.00 – 23.00 – Ansamblul „Junii Gugulani Caransebeș”. Soliști vocali – Andreea Chisăliță și Dumitru Teleagă.

23.00. – 00.00 – Nicu și Nicoleta Novac.

Coregrafia: Adrian Ianchescu și Viorica Chișărău

Conducerea muzicală: Sorin Chișărău

Prezintă: Luminița Maria Istudor.

Locația evenimentului: Platoul din fața Gării

Accesul la spectacole este gratuit.

20 iulie – Spectacol POP

18.30 – 19.30 – Rapp’Aga

19.30 – 20.30 – Liviu Teodorescu

20.30 – 21.30 – Vescan

21.30 – 22.30 – Irina Rimes

22.30 – 23.30 – Bere Gratis

23.30 – 23.40 – Foc de artificii

Locația evenimentului: Platoul din fața Gării

Accesul la spectacole este gratuit.

Ora 00.00 – Afterparty

00.00 – 02.00 – DJ Ninho

02.00 – 03.00 – BUG MAFIA

03.00 – 06.00 – DJ Vali Bărbulescu

Elena FRANȚ

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei