Au venit bani europeni pentru depoul de tramvaie din Reșița!

modelmic

În conturile Primăriei Reșița au fost virate peste 2 milioane de lei, fonduri europene, bani folosiți pentru decontarea cheltuielilor suportate în trecut de administrația locală pentru achiziționarea depoului de tramvaie.

În urmă cu doi ani, intenția primarului Ioan Popa de a cumpăra de la Ro-a Tir fostul depou de tramvaie a stârnit numeroase discuții și controverse în Consiliul Local Reșița, social-democrații opunându-se categoric proiectului, necesar pentru accesarea de fonduri pentru readucerea tramvaiului în oraș. A fost nevoie de mai multe întâlniri atunci și chiar negocieri în spatele ușilor închise, pentru ca în final social-democrații să își dea girul pentru cumpărarea depoului. După ce în luna martie 2017 a fost aprobat în CL Reșița contractarea unui credit pentru achiziția depoului, au urmat negocierile cu cei de la Ro-a Tir, iar într-un final în august 2017 acesta a reintrat în patrimoniul Reșiței. Tranzacția a fost încheiată cu suma de 575.000 euro, bani ce au fost acum decontați din fonduri europene.

În 2017, pentru a putea demara proiectul de reintroducere a transportului public cu tramvaiul în oraș, a fost necesară contractarea unui credit pentru a putea achiziționa depoul de tramvaie, înstrăinat de administrația trecută.

Astăzi a fost aprobată decontarea cheltuielilor, iar Primăria Reșița a încasat din fonduri europene 2.140.226,60 lei, ce reprezintă valoarea rămasă de achitat din totalul de 2.635.858 lei, urmând ca diferența să fie virată în perioada imediat următoare.

Mulțumesc majorității PNL-PV din Consiliul Local, cei care m-au sprijinit fără rezerve pentru a putea realiza acest proiect”, anunța la finalul săptămânii trecute, primarul Ioan Popa.

75640807_2555653824470282_7943741901729955840_n

Reamintim, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Municipiului Reșița au semnat în vara acestui an, contractul de finanțare pentru „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 1”, proiect în valoare totală de aproape 20 de milioane de euroPrin proiect se dorește implementarea unui pachet integrat de investiții în mobilitatea urbană, prin reintroducerea transportului public nemotorizat cu tramvaiul la Reșița, realizarea infrastructurii aferente de rulare, modernizarea stațiilor de transport, a spațiilor publice, a zonelor pietonale și a celor verzi – linie cale de tramvai înierbată, amenajarea depoului, cu hala de garare, spații administrative și de mentenanță/ reparații etc.

 

Karina TINCUL

 

 

 

Stiri similare

3 Comentarii

  1. zero

    “După ce în luna martie 2017 a fost aprobat în CL Reșița contractarea unui credit pentru achiziția depoului, au urmat negocierile …”
    “chiar negocieri în spatele ușilor închise”
    “bani ce au fost acum decontați din fonduri europene”

    Cui? :)

    Raspunde
  2. Johann Nicolescu

    O singura intrebare, d-le primar Ioan Popa: Cand vom circula cu tramvaiul, macar de la Kaufland-ul din Govandari pana la Intim ? ca de desene si bla-bla-uri ne e plin sacul. Extrem de incet sau deloc cu faptele. Cu teoria stam bine dar, cu practica si faptele stam extrem de rau. Si maiile investitii cand vin la Resita ?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei