„Aurul şi argintul antic al României” în Ungaria

modelmic

„Aurul şi argintul antic al României”, o expoziţie ce reuneşte peste 1.000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, a fost vernisată săptămâna aceasta, la Szeged, în Ungaria.

Exponatele ilustrează o perioadă de peste şase milenii, cuprinsă între Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch). Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriat cu Muzeul „Mora Ferenc” din Szeged, fiind găzduită de „Fekete Haz” (Casa Neagră), o clădire istorică situată în centrul oraşului. Proiectul este coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României şi realizat în colaborare cu peste 30 de muzee de profil din întreaga ţară.

La vernisare au participat oficialităţi din România şi Ungaria, printre care Ștefan Răzvan Rab, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta,  Daniel Banu, consulul general al României la Szeged, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Solymos Laszlo, viceprimarul oraşului Szeged, Fogas Otto, directorul Muzeului „Mora Ferenc”, Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României. Au fost prezenţi PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria  şi Kiss Rigo Laszlo, episcopul romano-catolic din Szeged.

Expoziţia, care  a demarat în decembrie 2013, a mai fost expusă în Ungaria, la Debrecen, la Muzeul „Deri”, în perioada iulie-octombrie 2017). Expoziţia de la Szeged va fi deschisă la până la data de 20 ianuarie 2019.

 

 

În ziua premergătoare vernisării expoziţiei, Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, au vizitat Muzeul Judeţean „Muncacsy Mihaly” din Bekescsaba, aflat în amplu proces de renovare şi extindere, unde au avut o întrevedere cu conducerea acestei prestigioase  instituţii de cultură. De asemenea, au fost vizitate muzeul, catedrala şi sediul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. Vizitele vizează demararea unor proiecte comune, în vederea organizării de expoziţii, dar şi de punere în valoare a patrimoniului cultural al comunităţii istorice româneşti din Ungaria.

 

Diana RADU

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei