Aventurile bibliotecarului Avram Iancu, primul om care a parcurs înot Dunărea de la izvoare și până la Marea Neagră, își lansează o carte în care descrie în detaliu aventurile sale în apele învolburate din Canalul Mânecii, Dunăre, Marea Neagră, dar și experiența de la Cercul Polar.
Eroul documentarului „Swim” realizat de regizorul cărășean Sabin Dorohoi, a așternut în scris timp de doi ani experiențele și trăirile din cei 6 ani de înot, în volumul „Schimbarea ești tu”.
„E o carte pe care am scris-o cu sufletul deoarece mulți o așteaptă. E cartea care descrie o călătorie fizică, extremă, de la un punct A la un punct B, dar și o călătorie spirituală, transformațională, dovedind că orice este posibil. Acest lucru transformă cartea într-un profund volum motivațional pe care orice român ar trebui să-l citească”, spune Avram Iancu.
După o lansare oficială la Biblioteca Municipală Petroșani unde și lucrează, autorul a decis să facă un turneu prin țară de lansare a cărții, oriunde va fi dorit.
Luni, în 15 iulie, cartea va fi lansată și la Moldova Nouă, locul unde a făcut prima oprire pe tărâm românesc după 57 de zile de la startul aventurii sale de-a lungul Dunării și unde a primit din partea primarul Adrian Torma o plachetă simbolică pentru realizarea distanței de 1815 km.
Cartea este în format A5, are 256 de pagini, este ilustrată color și cu ajutorul unor sponsori a fost tipărită într-un tiraj impresionant.
Elena FRANȚ