Bătălia cărţilor, la Primăria Caransebeş

modelmic

Joi, 26 octombrie, la ora 16, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeş va avea loc premierea participanţilor la prima ediţie, organizată la Caransebeş, a manifestării intitulate generic „Bătălia cărţilor”. Activitatea face parte dintr-un proiect naţional de lectură, ce a fost iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj, iar în momentul de faţă este derulat de mai multe biblioteci publice din România.

Scopul acestei activităţi este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a atrage tinerii spre bibliotecă, de a stabili bune relaţii de colaborare cu editurile din România şi cu instituţiile de învăţământ preuniversitar, în vederea promovării literaturii pentru copii şi adolescenţi.

La Caransebeş, activitatea s-a derulat în  perioada aprilie – octombrie, pe două categorii de vârstă, respectiv 11-13 ani (copii) şi 14-18 ani (adolescenţi), în cadrul ei, tinerii având obligaţia să citească 10 cărţi (propuse de Asociaţia Naţională a Bibliotecilor Publice din România), iar pentru fiecare carte li s-a cerut participanţilor să  întocmească o fişă de lectură cu câteva solicitări specifice categoriei de vârstă, ne-a informat Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeş.

La înscriere, fiecare participant a primit câte un Carnet de lectură ce conţinea zece poziţii,  în care, pe măsură ce citea o carte, o trecea în  carnet şi-i acorda un punctaj de la 1 la 5. Cartea care acumulează cel mai mare punctaj devine Cartea anului (una la copii şi una la adolescenţi).

Se vor acorda premii speciale pentru cele mai bune fişe de lectură şi pentru cea mai bună fişă de lectură a Cărţii anului. De asemenea, finaliştii (cei care au citit cele 10 cărţi) vor participa la un concurs-dezbatere cu tema „Convinge-mă să citesc!”. Cei care vor avea cea mai frumoasă prezentare, vor argumenta mai convingător cartea preferată şi vor răspunde cel mai bine la întrebări vor deveni Cititorii anului: un copil şi un adolescent.

Juriul are în componenţa sa cadre didactice de la principalele instituţii de învăţământ din municipiu, bibliotecari, formatori de opinie, respectiv doamnele: Oana Anton, Ana Borcean, Ana Paica, Maria Frenţiu, Sorina Jurj, Mihaela Pral, Simona Ţimonea, Ariana Covaci şi Emanuela Jurca.

De menţionat că, încă de la această ediţie inaugurală a „Bătăliei cărtilor”, în competiţie s-au înscris 77 de tineri, iar pentru finală s-au calificat 27. Cei calificaţi  sunt: la copii, 11-13 ani: Constantin Benec, Ioana Berzescu, Bianca Berneanţu, Ana-Maria Berzescu, Ana-Maria Ciorchină, Andrei Iulian Cristea, Carina Niţu, Bianca Gai, Iasmina Caraiman, Ecaterina Manole, Vanesa Leonor Păuna, Rebeca-Evangheline Fiat, Ioana-Anda Rosocha, Ioana Mititelu, Denisa Oprea, Larisa-Maria Mircia; la adolescenţi, 14-18 ani: Ionuţ Alexandru Cherşa, Ica-Denisa Dragomir, Izabela Radoşevici, Iudita Caraiman, Oana Rîcă, Dariana Stancu, Maria-Simona Bica, Patricia Boşteoca, Denisa Iovănuţ, Alexandra Roşeţi, Nicoleta Curea-Panici.

De altfel, organizatorii – Primaria Caransebeş şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici” – ne-au mai informat că toţi tinerii care s-au înscris la concurs şi care sunt prezenţi în Sala de festivităţi a Primăriei Caransebeş la momentul premierii vor fi recompensaţi cu diplome şi premii.

Cosmin VLAD

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei