Berzovia se transformă în șantier! Primarul Pop anunță demararea unor proiecte în valoare de peste 4 milioane de euro!

modelmic

Mai multe proiecte vor demara în perioada următoare în comuna Berzovia și satele aparținătoare Gherteniș și Fizeș. Conform primarului Ioan Pop, valoarea totală a acestora se ridică la peste patru milioane de euro, fiind vorba în principal de asfaltarea unor străzi și de extinderea rețelei de canalizare.

Un milion de euro vor fi investiți în introducerea rețelei de canalizare în Gherteniș, un proiect mai mult decât necesar pentru aducerea comunității în rând cu lumea. Proiectul este derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, administrația locală sperând ca lucrările să înceapă încă de săptămâna viitoare.

Astăzi a fost semnat contractul cu nr. 1825/ 25.03.2019, între comuna Berzovia și SC A.M.M CONSTRUCT 2015 S.R.L în calitate de executant al Proiectului Canalizare menajeră în satul Gherteniș. Executarea lucrărilor din contract începe după constituirea garanției de bună execuție și predarea amplasamentului, lucru ce va avea loc în data de 29.03.2019. Sper ca de săptămâna viitoare, de luni – marți să înceapă lucrările, locuitorii de abia așteaptă”, explică primarul Ioan Pop.

54524169_412654949525717_4515692872296562688_n

Conform edilului, un alt proiect, în valoare tot de un milion de euro, este pe punctul de a începe la Berzovia și Gherteniș. În acest caz este vorba despre asfaltarea a peste 8 km de străzi (5 km în Gherteniș și 3 km jumătate în Berzovia). În paralel, și la Berzovia se va lucra la extinderea rețelei de canalizare. Practic, imediat ce se va introduce canalizarea, se va intra pe străzile cuprinse în proiect pentru a turna asfaltul.

Alte două milioane de euro vor fi investite în modernizarea altor peste opt kilometri de drum, cinci în Fizeș și și 3 km jumătate în Gherteniș. Administrația locală a investit bani și de la bugetul local pentru asfaltarea unor străzi care nu au fost cuprinse pe proiectele europene. Astfel, recent au fost alocați peste 100.000 de lei pentru asfaltare a trei străzi din Fizeș, mai informează primarul Pop.

 

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei