Bicicletele sunt din nou disponibile pentru reșițeni! Aplicația de Bike-Sharing poate fi accesată!

modelmic

După ce vandalizarea bicicletelor puse la dispoziția reșițenilor prin sistemul Bike-Sharing a făcut ca primăria să îl blocheze la o zi de la activare, municipalitatea anunță că aplicația LINKA GO poate fi de acum accesată.

Primăria își ia și măsuri pentru ca incidente cum au fost cele din prima zi de utilizare a sistemului, să nu se mai repete. Pentru a putea folosi bicicletele este nevoie de înregistrarea utilizatorului cu un card bancar. Primele 4 ore sunt gratuite, iar după depășirea acestei perioade se va percepe o taxă de 10 lei/oră.

Timpul de folosire al unei biciclete nu poate să depășească 12 ore, în caz contrar se vor aplica sancțiuni.

 

70658877_2116060152034950_5807796232399093760_o

Vă reamintim regulamentul privind utilizarea bicicletelor:

1. Echipamentul închiriat va fi folosit exclusiv de Utilizatorul în cauză, doar pentru transportul personal;

2. Utilizatorul trebuie să folosească bicicleta doar pe trasee și rute corespunzătoare nivelului său de experiență;

3. Se interzice Utilizatorului să învețe să conducă bicicleta pe drumurile intens circulate;

4. Utilizatorul are răspunderea integrală pentru daunele de orice natură (materiale, morale, fizice etc.) provocate unei terțe părți pe durata închirierii și utilizării bicicletei;

5. Utilizatorul este obligat să folosească echipamentul închiriat în condiții de exploatare normală și să evite lovirea, pierderea parțială sau totală a echipamentului închiriat. În caz că aceasta se întâmplă, Primăria Municipiului Resița va putea pretinde despăgubirea la valoarea de piață a reparației sau a echipamentului (subansamblului) lipsă, în baza raportului de evaluare a prejudiciului;

6. La apariția oricărei defecțiuni survenite pe perioada închirierii (frâne, manete frâne, schimbătoare, ghidon, șa, cadru, roți, spițe, jante, lanț), Utilizatorul are obligația să anunțe telefonic 0772 271 126 și să returneze bicicleta la cea mai apropiată stație. În plus, este interzisă cu desăvârșire repararea bicicletei de către Utilizator;

7. În cazul pierderii sau furtului bicicletei, Utilizatorul are obligația să anunțe telefonic serviciul telefonic 0772 271 126;

8. Utilizatorul este obligat să comunice modificarea datelor personale;

9. Utilizatorul este obligat să respecte regulile de circulație în vigoare și să folosească pistele de biciclete acolo unde sunt disponibile;

10. La momentul depunerii bicicletei, Utilizatorul trebuie să ancoreze în mod corespunzător bicicleta la una din stații.

11. În cazul în care stația este plină, bicicleta trebuie returnată la cea mai apropiată stație;

12. Utilizatorului îi este interzisă folosirea telefonului mobil atunci când acesta se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere»;

13. Utilizatorului i se interzice să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

14. Utilizatorul, atunci când circulă pe drumurile publice pe care îi este permis accesul, trebuie să respecte prevederile Codului Rutier Român în vigoare, precum și celelalte prevederi legale referitoare la deplasarea pe bicicletă în siguranță pe drumurile publice sau pe pistele special amenajate;

15. Utilizatorului ii revine responsabilitatea folosirii unei căști de protecție, a genunchierelor și a altor echipamente de protecție în timpul utilizării bicicletei. Primăria Municipiului Reșița nu este responsabilă de răniri, distrugerea bunurilor sau alte pierderi, inclusiv la adresa părților terțe în timpul pedalării sau staționării bicicletei;

16. Se interzice Utilizatorului să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor.

Notă: Nerespectarea de către Utilizator a obligațiilor mai sus-menționate atrage răspunderea sa exclusivă pentru toate situațiile ivite și/sau pierderile provocate atât Utilizatorului, cât și Municipiului Reșița sau terțelor persoane”.

 Elena FRANȚ

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    “16. Se interzice Utilizatorului să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor.”

    Aleile … nu stânjenesc …
    Lipseşte cel puţin acordul gramatical, stimaţi tovarăşi! :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei