Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus în România a ajuns la 906

modelmic

Alte 144 de persoane din România au fost confirmate cu coronavirus, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 906 cazuri. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani.

Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

Până astăzi, 25 martie, 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă.

Citește și Pentru uni mumă, pentru alții….„Avem voce unică la DSP“

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate  14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private”, informează Grupul de Comunicare Strategivă.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 51 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 38 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

 Citește și Scăpați din iad, uciși acasă cu bună știință. Condiții mizere de carantină în Caraș-Severin

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei