Boii de serviciu ai politicii

 

modelmic

Politica noastră e plină , de la stânga la dreapta, de tot felul de „exponate”, care mai de care mai pitoreşti, iar originalitatea unora din politicienii noştri stă de multe ori, în comportamentul acestora, în exprimarea agramată şi în incultura crasă de care dau dovadă.

E îmbucurător însă, că şi peste Prut există unul ca Dodon, politician care eclipsează mulţi politicieni români. Mai ieri, Dodon a grăit cu guriţa lui că el, personal, l-a servit pe ambasadorul nostru la Chişinău, cu vin taman din beciul proprietate personală! Ca să vezi, ce ospitalitate pe capul rusofonului !….. Dodoane, să nu care cumva să îl bagi în beci pe Băselu`, o să ai surprize şi faliment scrie pe tine! De altfel scenariul ăsta este puţin probabil, ştiută fiind afecţiunea reciprocă dintre cei doi… mai ales după vizitele pe care Marinarul le face în ultima vreme prin Moldova, vizite în care propovăduişte unirea Moldovei cu noi.

Alinuţa Gorghiu a înălţat din nou zmeul din Comisia pe legile justiţiei, fata e foc de nemulţumită de tot ceea ce se întâmplă, nimic nu-i convine, posibil să fie nemulţumită şi că respiră…. Dar am văzut-o pe sticlă, la ieşirea din comisie, pe coana Schelean, cum o privea ea pe guru Alinuţa, îi sorbea, nu alta, cuvintele !

Predoiu, un alt politician din ăsta, de serviciu, zice, nici mai mult, nici mai puţin, că tot ce face PSD-ul e o bădărănie parlamentară. Curat murdar ! Mă, Cătăline, prin 2009, când aţi tăiat în carne vie, când v-a durut în baston de salarii, de pensionari, cum se cheamă asta? Că numai bădărani nu aţi fost voi, aţi fost de-a dreptul imbecili….

Generalul Dumbravă recunoaşte cu juma` de gură că avea ceva-ceva cu câmpul tactic, dar, Doamne-fereşte, niciodată, nici un flăcău din ograda lui nu a influenţat vreo hotărâre judecătorească! Cine l-o mai crede nu ştiu, probabil că nici el nu crede ce spune….

În accepţiunea lui Werner, statul paralel nu există, e o glumă proastă. Nici pe el nu îl mai crede nimeni.

În partea stângă a politicii dâmboviţene, Liviu Dragnea, indiferent dacă este o victimă sau o ţintă, cum îi place să afirme, parcă a sărit prea mult calul. Şi atunci cînd vezi pe ce i s-a pus sechestru, nu poţi să nu te miri, păi dacă din salariul de bugetar de vreo douăj` de ani , a reuşit prea stimabilul să strângă o aşa avere, asta însemnează că nea Liviu a muncit zi de vară până- n seară, fără concedii în America de Sud, fără partide de pescuit, cu sau fără Ponta !…

Monica Ridzi a ieşit de la bulău cu lacrimi în ochi şi nici nu vrea să mai audă de politică. Da, e corect , trebuia să îşi vadă de treabă de la început şi să stea departe de politică.Iar asta îmi aduce aminte de deţinutul condamnat pentru viol, care, în puşcarie s-a dus să facă pipi şi şi-a certat „organul”:

-Vezi, bă, unde te-am băgat eu şi unde m-ai bagat tu……

Vă pup brusc !

 

Adi NICA

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei