Bombă cu ceas la Căminul de Persoane Vârstnice din Reșița din cauza infectărilor cu COVID-19

1

Numărul persoanelor infectate la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița crește constant, la fiecare nouă serie de testări. Infectările au cuprins atât beneficiarii – 20, cât și personalul – 13, iar rezultatele testelor continuă să sosească zilnic de la DSP.

Este o situație fluidă, iar rezultatele se schimbă de la o zi la alta“, a declarat Lucian Dunăreanu noul manager al Centrului. „Principala problemă acum o reprezintă personalul. Din punctul nostru de vedere am făcut tot ceea ce se putea face: am izolat persoanele infectate, am izolat contacții, am solicitat materiale sanitare și dezinfectanți. Din păcate avem și decese din rândul beneficiarilor noștri, decese cauzate de infectarea cu noul virus, care a agravat o serie de afecțiuni ale bătrânilor și au grăbit moartea acestora.

2

În acest moment puțin mai mult de jumătate din personal mai este valid, ceilalți sunt fie pozitivi, fie contacți direcți ai persoanelor pozitive și se află în izolare. „Am solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Caraș-Severin, de care aparținem, să suplimenteze numărul de personal, pentru a acoperi lipsa celor infectați sau suspicionați pozitiv. Chiar astăzi am mai solicitat angajarea în regim de urgență, pentru că suntem în stare de urgență, a 5 infirmiere și a unei asistente. Direcția va transmite solicitările noastre la Consiliul Județean și nu ne rămâne decât să așteptăm rezultatul“.

Un lucru este cert; în ultimele două săptămâni situația beneficiarilor și a personalului din Cămin a devenit pe zi ce trece tot mai critică. Cred că este momentul ca Direcția de Asistență Socială, Consiliul Județean, DSP-ul, oricine știe și poate să facă ceva pentru aceste suflete nevinovate, să intervină. În caz contrar vom avea o clădire frumoasă, goală de conținut și de substanță.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei