Bonurile fiscale, adevărate comori de la 1 februarie! Tichetele considerate până acum inutile, pot aduce premii de milioane de lei!

modelmic

Cei care păstrează bonurile fiscale primite începând cu luna aceasta își pot umple buzunarele cu sume consistente. Pentru că hârtiuțele în cauză au ca și destinație de cele mai multe ori gunoiul, câte un buzunar mototolit, sau sunt ignorate complet din peisaj, Ministerul Finanțelor Publice a decis că se impun măsuri drastice.

Nu este vorba despre o modalitate de constrângere sau de o serie de sancțiuni care urmează să fie aplicate, ci de conștientizarea populației cu privire la importanța primirii și păstrării bonului fiscal prin recompense consistente.

Astfel, în Monitorul Oficial din data de 30 ianuarie a fost publicată ordonanța de aprobare a loteriei bonurilor fiscale.

Aceasta presupune faptul că orice bon emis în țară începând cu 1 februarie va intra automat în competiție și se poate transforma la începutul primăverii într-un bilet câștigător.

Cetățenii nu trebuie decât să păstreze toate bonurile, indiferent de unde își fac cumpărăturile și ce valoare au acestea, și asta pentru că la loteria bonurilor fiscale vor fi luate în considerare tichetele cu valori cuprinse între 1 și 999 lei.

Prima extragere va avea loc în data de 13 aprilie, atunci când se va extrage un anumit număr de bon, cu o anumită valoare, iar cel care are norocul să dețină un bon fiscal cu aceeași valoare, va câștiga un milion de lei.

Ulterior, extragerile vor avea loc în prima duminică de după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Alexandra JURCA

Foto: observatorulph.ro

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Portocala

    E ceva bun, dar la extrageri vor castiga neamurile, pentru ca asta e ROMANIA, o tara condusa de hoti si oamenii nu mai au incredere in sistem.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei