Pentru locuitorii comunei Socol Moș Crăciun a venit anul acesta mai devreme. Din tolbă nu a scos dulciuri și jucării, ci un utilaj de toată frumusețea, un buldoexcavator în valoare de 62 de mii de euro fără TVA. Despre această achiziție edilul comunei Lia Olgița a declarat pentru cititorii Reper24:
„Este un utilaj de care aveam mare nevoie; un buldoexcavator cu tot cu accesorii, care a ajuns sâmbătă în posesia noastră. Este vorba de o investiție derulată prin GAL Călugăra, au fost parcurse toate procedurile și am intrat în posesia lui. Acest utilaj va avea mai multe domenii în care va fi folosit. În primul rând, noi, primăria, am achiziționat se4rviciul de apă și canal, iar buldoexcavatorul ne va permite să intervenim cu operativitate în cazul unor avarii. Mai avem de decolmatat multe pârâiașe pe care trebuie să intervenim atunci când sunt fenomene meteo extreme, pentru a împiedica inundarea localităților. În plus avem o iarugă, o zonă în care apele Nerei intră atunci când debitul este mare, se preia din viitură și se varsă din nou în Nera, printr-un canal. Acest canal, în lungime de aproximativ 2 Km, trebuie refăcut în totalitate și acum avem utilajul necesar pentru a face acest lucru“.
Întrebată dacă va folosi noua achiziție și la deszăpezirea drumurilor pe timp de iarnă, edilul din Socol Lia Olgița a mai adăugat: „Nu, noi avem pentru curățarea drumurilor un tractor cu lamă ce va fi folosit pentru sezonul rece; este un utilaj pe care l-am achiziționat deja și îl vom folosi atunci când va fi nevoie. Noi avem utilaje pentru că știm să ne gospodărim. Slavă Domnului, prin diverse programe la nivel național, pe fonduri europene, am reușit să ne dotăm cu tot ceea ce avem nevoie. Buldoexcavatorul a fost accesat printr-un program AFIR, derulat prin GAL Călugăra, pe fonduri nerambursabile“.
Dan AGACHE
SUPER!!!
FELICITARI si SPOR la lucru!