„Bursele bucuriei”! Întinde o mână unui copil care învață în sărăcie!

 

modelmic

Programul „Bursele Bucuriei” organizat de Asociația Centrului de Tineret Moniom își propune să încurajeze performanța școlară și să dea o mână de ajutor elevilor din municipiu Reșița care se află într-o situație mai dificilă din punct de vedere al veniturilor, sau al familiilor, dar care doresc să învețe și au rezultate școlare foarte bune.

Și pentru a înțelege importanța acestui demers, mi-am permis să „fur” câteva gânduri așternute într-o seară pe pagina celor care au îndrăznit să lupte pentru visul altor copii.

Zi de colindat prin școlile reșițene, pentru ca Bursele Bucuriei să ajungă exact la acei elevi care au mai mare nevoie de ele, acei elevi pe care Dumnezeu ni-i trimite ca pe o mângâiere și ca pe un dar… Acei copii pe care mai-marii vremurilor nu îi cunosc și de care, în fapt, nu le pasă, dar care, mâine vor fi medicii, dascălii, avocații, polițiștii, antreprenorii, ori – simplu – OAMENII – care vor izbăvi, într-un final, destinele acestui neam… Sunt acei copii-lumină, care, în taină și neștiuți de nimeni, visează că într-o zi vor schimba lumea, chiar dacă lumea de azi pare indiferentă la strigătul lor de sărăcie, de boală, de singurătate

Într-o școală, 4 frați, toți cu rezultate bune la învățătură , dar cu multe greutăți acasă… În alta, o minune de fetiță părăsită de părinți, dar nu și de Dumnezeu, cu “10 pe linie”… În altă parte, un alt elev de 10, ocrotit doar de o bunică bolnavă…Și alte și alte povești, care mai de care mai triste și mai impresionante… Cum să îi poți ajuta pe toți? , sunt cuvintele culese de pe pagina Centrului de Tineret Moniom.

Bursele vor fi acordate lunar, pe tot parcursul anului școlar, începând din luna septembrie și până în luna august a anului viitor, în cuantum de 20 de euro sau 100 de lei pentru fiecare lună, mai exact 1.200 de lei pentru acest an, pentru fiecare copil.

Bursele sunt destinate în primul rând educației pentru că proiectul este unul cu profil educațional, în speță achiziționării de cărți, auxiliare, rechizite și desigur, și de haine, pentru că nevoile sunt și în direcția aceasta. Pentru moment ne-am orientat spre 3 școli de pe raza municipiului Reșița, cu care am încheiat parteneriate educaționale pentru acest program și nu numai. Este vorba despre Școala Gimnazială  Nr.9,  din Govândari, de Liceul de Arte „Sabin Păuța”, două școli cu care în mod tradițional Centrul nostru are relații de colaborare de ani de zile și, mai nou, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” care vor fi, începând din anul acesta, partenerii noștri educaționali”, a precizat pr. Mihai Ciucur, coordonatorul Centrului de Tineret Moniom.

Programul este unul pilot ce își propune pentru început să ofere 15 astfel de burse, iar dacă programul se extinde, se vor oferi și mai multe burse.

„Cu acest prilej facem un apel la toți cei care pot să dea o mână de ajutor, oamenii de bine care doresc să întindă o mână de ajutor înspre educație, un sprijin țintit, către copil, un sprijin permanent care încurajează performanța școlară și ajută copiii buni să se mențină la școală. Beneficiarii sunt copii de la clasele primare, până la liceu. În acest moment suntem cam la jumătatea numărului de burse pe care dorim să le oferim, avem deja asigurate 8 burse pentru 8 elevi, pe tot parcursul anului școlar urmând ca să găsim posibilitățile financiare și pentru ceilalți 7 copii pe care dorim să îi ajutăm. Bursele le vom acorda la 2 sau 3 luni, pentru a fi un ajutor material mai consistent”, a mai precizat pr. Ciucur.

În afară de acest ajutor material, cei din organizația Centrului de Tineret Moniom își propun să ofere și daruri copiilor, cu ocazia sărbătorilor importante de peste an, precum Crăciunul sau Paștele ori Ziua Copilului, iar celor care vor merge la activitățile Centrului de Tineret li se vor oferi locuri gratuite în taberele pe care centrul le va organiza.

Programul nostru este mai amplu, oferim și posibilitatea, gratuit, acestor copii, să participe la activitățile educaționale ale centrului nostru de tineret, în speță la Școala Sufletului și la atelierele pentru copii pe care le organizăm la Centrul de Tineret Moniom, dar și la Clubul Credo Impact, la ATOR Banatul de Munte și la celelalte activități de voluntariat pe care le desfășurăm la nivelul centrului de tineret. 

Așadar, cei care doresc să investească punctual și eficient în educație și în viitorul copiilor noștri, sunt rugați, sunt chemați să vină să dea o mână de ajutor pentru a încuraja performanța școlară și continuarea școlii pentru copiii fără posibilități!”, spune coordonatorul Centrului de Tineret Moniom, pr. Mihai Ciucur.

70400750_3002277733179881_7648917393569218560_n

Elena FRANȚ

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei