Ca în fiecare toamnă, AJOFM Caraș-Severin organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți!

modelmic

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin anunță organizarea unei noi Burse a locurilor de muncă pentru absolvenţii unei forme de învăţământ care nu şi-au găsit încă un serviciu. Bursa se va desfășura pe data de 19 octombrie. 

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți reprezintă o oportunitate pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați în a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau să se (re)orienteze profesional spre ocupații cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupare pentru absolvenți, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale, transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea”, informează reprezentanții AJOFM Caraș-Severin.

În funcţie de solicitările agenţilor economici, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi poate fi organizată în toate cele 9 localităţi în care Agenţia dispune de puncte de lucru. Locaţiile unde se vor organiza bursele vor fi comunicate ulterior.

Agenţii economici care doresc să participe la Bursă îşi pot depune ofertele de locuri vacante la sediul Agenţiei din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel 0255/212160) sau la sediile Agenţiilor locale şi Punctelor de lucru din Anina (tel 0255/241317), Băile Herculane (tel 0255/560484), Bocşa (tel 0255/555900), Bozovici (tel 0255/242600), Caransebeş (tel 0255/516323), Moldova Nouă (tel 0255/541069), Oraviţa (tel 0255/571598) şi Oţelu Roşu. Participarea agenţilor economici la bursă este gratuită.

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei