Cancerul i-a furat copilăria! „Vând tot, doar să îi redau copilului bucuria!”

cancer

La vârsta la care în mod normal ne bucurăm cu toții de copilărie explorând cu inocență și curiozitate darurile vieții, Ionuț, un tânăr de 14 ani din Verendin avea însă să cunoască în mod brutal și neașteptat  durerile și chinurile trupești generate de nemiloasa maladia care lovește tot mai acut omenirea – cancerul.

Ionuț-Petrică Mutașcu este un tânăr din județul Caraș-Severin, care de mai bine de jumătate de an se confruntă cu o tumoare abdominală. Boala a debutat în luna iunie a anului 2020, după cum ne-a informat Anita Radics, președinta ATOR Banatul de Munte, când tânărul a acuzat dureri și spasme abdominale. După o serie scurtă de investigații și tratamente care însă nu i-au ameliorat durerile, băiatul a ajuns la renumitul Spital de copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, unde urma să fie operat de peritonită acută. În timpul operației, medicii aveau însă să descopere o formațiune tumorală cu aspect vegetant care îngloba apendicele. Din acel moment și până în luna ianuarie a acestui an, Ionuț a fost internat în spital, în stare gravă, fiind supus mai multor analize și tratamente severe, ajungând, în cele din urmă, la citostatice.

Peste părinții lui Ionuț, oameni simpli și cu o situație materială modestă, a picat cerul la aflarea cumplitului diagnostic și chiar dacă eforturile inițiale păreau a fi picături în ocean, aceștia au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a da copilului șansa la viață: „Vând tot, dau totul, doar să îi pot reda copilului bucuria copilăriei”, sunt cuvintele îndurerate ale tatălui, Ionică Mutașcu, care a mărturisit că Ionuț este un copil foarte puternic, doar că este foarte slăbit fizic și se agață de orice urmă de speranță venită din partea oricui.

În prezent, băiatul se află la o clinică din Turcia, beneficiind de primele ședințe de chimioterapie, radioterapie și imunoterapie, însă costurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei.

Familia are nevoie de o sumă care depășește 50.000 euro, pentru ca tânărul cu vise puternice să poată beneficia cât mai repede de tratamentul împotriva cancerului. După aceste ședințe de terapie medicală, Ionuț va fi supus unei intervenții chirurgicale, ale cărei costuri încă nu sunt cunoscute.

Noi am aflat de cazul lui Ionuț întâmplător și ne-a impresionat faptul că este atât de tânăr, că este copil și noi fiind organizație de tineret care ne ocupăm de formarea copiilor și a tinerilor din Banatul de Munte, ne-am gândit să facem tot ce putem ca să îl ajutăm. Noi de aceea încercăm să ne mobilizăm iar voluntarii din toate asociațiile noastre să facă cazul lui Ionuț cât mai cunoscut și cine știe unde se găsesc oameni cu suflet mare care vor să contribuie la însănătoșirea lui Ionuț, pentru ca acesta să reușească să-și trăiască mai departe tinerețea.

Îndemnăm pe toți oamenii ca dacă doresc să investească în tineret, să o facă chiar și sub această formă, atâta timp cât dorim să investim în copii și în tineri, să o facem sub toate formele posibile, mai ales când vine vorba de sănătatea lor”, a precizat Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.

În scopul ajutorării și promovării cazului lui Ionuț-Petrică Mutașcu, Episcopia Caransebeșului a demarat, în ultima lună, o colectă în toate bisericile județului, la finalul acestei inițiative a Bisericii Banatului de Munte fiind adunată și predată familiei Mutașcu suma de 86.000 lei și 400 euro.

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte organizează o campanie de strângere de fonduri pentru sprijinirea lui Ionuț și a familiei sale. Astfel, cei care doresc să ajute o pot face donând o sumă de bani, fie direct voluntarilor ATOR Banatul de Munte, fie prin transfer bancar, în contul IBAN: RO87BTRLRONCRT0270766801, Banca Transilvania, Asociația „Centrul de Tineret Moniom”, cu specificația „Pentru Ionuț”.

 

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei