Când pasiunile unui dascăl sparg bariere! Călătoriile și cuvântul profesorului Cenda rămân pentru totdeauna vii în școala lui

Cenda

Sfârșitul de săptămâna l-a prins, din nou, la școală, pe cel ce a fost Nicolae Cenda. De data aceasta nu a mai predat nici cuvântul și nici nu a mai povestit elevilor și colegilor despre călătoriile sale. A stat cuminte, veghind de acolo, de sus, ascultând, parcă, mai atent ca niciodată, cum cei prezenți își aduc aminte de el, dar și de scumpa sa soție, Maria, un nume predestinat, ce l-a urmat la numai o săptămână după ce s-a urcat la cele veșnice. Și, nu în cele din urmă, de cuvântul lui. Toate acestea s-au petrecut într-o sală de clasă mai mare, în cea de sport, de la Școala Gimnazială „Romul Ladea”. Colegii, prietenii, dar și foștii elevi s-au adunat pentru prima dată în memoria lui, iar acest fapt se datorează familiei, cea care a vrut într-un fel ca tatăl lor să rămână mereu la școala unde a predat în ultimii zeci de ani.

Așadar, pentru prima oară, la fel ca și prima lecție ținută în urmă cu peste 40 de ani de regretatul profesor Cenda, familia, prietenii și cunoscuții au organizat prima ediție a Poemelor Caraşului şi a Concursului Internaţional de literatură „Ioan-Nicolae Cenda”.

Cu peste 17 participanți cu lucrări de poezie și proză din toate colțurile țării, chiar și din Basarabia, concursul de creație a avut următorii premianți:

Marele premiu „Ioan  Nicolae  Cenda” la poezie si al revistei Arca din Arad – Flavia  Adam  din Tg.Mures; Premiul I – Marina Dirul, originară din Criuleni, Basarabia, dar stabilită în Barcelona; Premiul al II – lea – Diana Teodora Cozma – Remetea Chioarului, județul Maramureș; Premiul al – III- lea – Adrian Nicolae Popescu – Radauți , județul Suceava.

Premiile la secțiunea proză au fost:

Marele premiu „Maria-Mariana –Cenda” – Dorel Lazar – Aiud, județul Alba;

Premiul pentru  debut – Alexandra Gărovăț – Oravița, Caraș-Severin.

Jurizarea a fost făcută de: Ioan Pavel Azap, scriitor și critic de film, Ioan  Matiuț – directorul  revistei „Arca” si al Editurii „Mirador” din Arad și Adrian Tion-Scriitor, redactor la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost organizat sub îndrumarea scriitorului Nicolae Pătruţ şi cu sprijinului profesorului Martian Lepa, director al Şcolii Gimnaziale „Romul Ladea” din Oravița.

Pe noi, tata ne-a învățat de mici copii despre tainele cuvântului. Chiar și când am plecat din Oravița, de fiecare dată tata și mama ne povesteau despre elevi de-ai lor de la Școala Gimnazială „Romul Ladea”. Erau îndrăgostiți de cuvânt și călătorie. După ce au trecut la cele veșnice, ne-am gândit în ce mod să le ducem mai departe dragostea lor față de catedră și așa a apărut ideea de a purcede la organizarea acestui concurs de literatură. Sunt convinsă că la anul vom organiza și mai bine această manifestare și cuvântul despre care ne vorbea tata va dăinui o dată cu părinții noștri!”, povestește, cu ochii aproape-n lacrimi, fiica regretatului profesor Cenda, Adela Cotruț.

Anul viitor, organizatorii își propun ca la concursurile de proză și poezie să participe cât mai mulți elevi talentați la limba și literatura română din Oravița, iar spiritul profesorului Cenda să dăinuie în veac.

 

John GAVRILESCU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei