„Cânt cu drag de ziua ta“, un spectacol dăruit de Orchestra „Virtuozii Semenicului“ seniorilor Reșiței

modelmic

În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă. Și cum 1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii noştri și cei din întreaga lume, ci pentru noi toți, cei care trebuie să le arătăm respectul şi preţuirea pentru eforturile și realizările lor.

Există oameni care se gândesc să le facă această zi specială și vârstnicilor din Reșița. Astfel că, în data de 1 octombrie 2019, ora 16.00, Consiliul Județean Caraș-Severin și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS) organizează un spectacol extraordinar dedicat persoanelor vârstnice din Căminul de Persoane Vârstnice Reșița. Spectacolul va fi susținut de Orchestra „Virtuozii Semenicului“ a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin cu ocazia „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice“.

Ca și anul trecut, Orchestra „Virtuozii Semenicului“ va prezenta un program artistic intitulat sugestiv „Cânt cu drag de ziua ta“, ce va avea loc în incinta Căminului. Acesta va cuprinde suită de orchestră din Banat și din toate zonele țării, precum și microrecitaluri ale soliștilor vocali și instrumentiști ai Ansamblului „Semenicul“: Ramona Vița, Antonia Franț, Petrică Vița, Costel Pițigoi, Toma Tudor, Adrian Marinescu, Răzvan Vaida și Marian Duțu. Conducerea muzicală: prof. Petrică Vița. Coordonator artistic: Titian Puichiță.

 

Elena FRANȚ     

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei