Cărășean căutat pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, reținut la frontieră!

 

modelmic

Un cărășean de 34 de ani, căutat pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, a fost depitat de Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad și predat autorităţilor competente. Conform declarațiilor acestuia, bărbatul ar fi venit tocmai din Italia pentru a-și executa pedeapsa la care fusese anterior condamnat.

În data de 05.02.2018, în jurul orei 18.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor specifice, călătorind pe jos,  cetăţeanul român Georgel P., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza judeţului Caraș-Severin.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române la data de 10.01.2018. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 1 an și o lună, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.  Bărbatul a declarat că a venit din Italia cu intenția de a se preda autorităților”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, inspector principal de Poliție, Petre-Ionuț Nicola.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Foto: puterea.ro

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei