Cărășean reținut pentru că a plecat cu 4.000 euro și peste 47.000 de lei găsiți într-un cărucior pentru cumpărături!

bani

Un cărășean a crezut că a dat norocul peste el în momentul în care a găsit într-un cărucior de cumpărături, în parcarea unui supermarket din Caransebeș, o borsetă care conținea 4.000 euro și peste 47.000 de lei, dar și alte bunuri.

Bărbatul de 46 de ani din Rusca Montană ar fi aruncat documentele de identitate și borseta, păstrând banii și bunurile.

Fericirea a fost de scurtă durată pentru că acesta a fost identificat de polițiștii de la Poliția Municipiului Caransebeș.

Din cercetările efectuate de polițiștii caransebeșeni, în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor” a fost identificat bărbatul bănuit de săvârșirea faptei, fiind recuperată întreaga sumă de bani și bunurile pierdute, care au fost restituite persoanei vătămate, un bărbat din Râmnicu Vâlcea.

Celebra replică din seria ”B.D. la munte și la mare” este în continuare actuală și poate servi pentru a reaminti cetățenilor obligația legală ca, în cazul în cazul găsesc bunuri sau alte obiecte de valoare, să le predea autorităților sau celui care le-a pierdut, în cel mult 10 zile, în caz contrar, sunt pasibili de a fi sancționați cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, conform legii.

Aceeași pedeapsă se aplică și pentru însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține”, informează IPJ Caraș-Severin.

 

 

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei