Ce se întâmplă cu proiectul de zeci de milioane de euro, demarat pe vremea lui Sorin Frunzăverde?

lupac

Centrul integrat de management al deșeurilor de la Lupac este încă departe de momentul în care va deveni operațional, cu toate că acesta ar fi trebuie să funcționeze deja de câțiva ani de zile. Proiectul de implementare a unui sistem integrat de management al deșeurilor în județul Caraș-Severin, în valoare de zeci de milioane de euro, a fost „moștenit” de actuala conducere a forului județean, fiind demarat pe vremea în care la frâiele județului se afla Sorin Frunzăverde. De atunci au trecut ani de zile în care deschiderea centrului era anunțată de la o lună la altă. Inclusiv ministrul Mediului a trecut pe la un moment dat (în 2018) prin județ și a dat un termen limită pentru ca deponeul de la Lupac să devină operațional. Degeaba însă, lucrurile par să treneze la nesfârșit atunci când vine vorba de acest proiect. Să fie vorba de ghinion, lipsă de interes și voință sau pur și simplu incompetență?

În ședința din luna decembrie a Consiliului Județean Caraș-Severin a fost prezentată o informare privind situația centrului de management integrat al deșeurilor de la Lupac. „Investițiile din cadrul proiectului au fost finalizate și recepționate, operarea sistemului nu a fost demarată ca urmare a unor neconformități apărute în perioada de notificare a defectelor”, se arată în raportul în care sunt prezentate în detaliu și defecțiunile majore apărute pe amplasamentul centrului.

Prima problemă s-a ivit încă din mai 2018, atunci când s-a constatat dislocarea bazinului de egalizare levigat. Executantul a încercat remedierea problemei, dar situația s-a degradat, iar bazinul s-a ridicat deasupra terenului cu aproximativ 1,79 m. Problema nu a fost rezolvată nici până acum, deși într-un final, după realizarea unei expertize tehnice (conform căreia problema a fost cauzată de o greșeală de proiectare), realizarea unui nou proiect tehnic care să prevadă refacerea în totalitate a bazinului și scoaterea la licitație atât a lucrărilor, cât și a serviciilor de dirigenție de șantier pentru supervizarea acestora, a fost găsit un nou constructor. Durata de execuție a lucrările este de cinci luni de zile.

O altă defecțiune majoră apărută la centrul de la Lupac este avaria produsă la hala de sortare, mai exact dislocarea acoperișului. În raportul semnat de arhitectul șef Victor Naidan și directorul executiv Cristian Bîtea, se arată exact ce s-a întâmplat la respectiva hală: șarpanta s-a dislocat și se sprijină pe cabinele de sortare, stâlpii de beton perimetrali au fost deplasați spre exterior, a fost afectată închiderea perimetrală a halei și luminatoarele laterale prin deplasarea spre exterior, tubulatura instalațiilor de ventilație ale cabinelor de sortare a fost dezmembrată și deteriorată, instalația electrică fixată de șarpantă a fost angrenată de dislocarea acesteia, instalația de stingere a incendiului, rețeaua de conducte și sprinclere a fost de asemenea dislocată de avarierea șarpantei. Și în acest caz a trecut deja un an de zile de la apariția problemei, fără ca aceasta să fie soluționată.

„Așteptăm proiectul pentru reparația halei, care găzduiește stația de sortare. Am avut un diferend cu firma, cu constructorul, legat de soluția propusă și de soluțiile pe care domniile lor le solicitau și le-am explicat faptul că nu pot pune ei condiții, ci ei vor trebui să predea hala la parametri pe care îi avea în momentul în care contractul a fost atribuit acestei firme de construcții. Firma va trebui să depună proiectul tehnic ce urmează a fi analizat la nivelul Consiliului Județean, după care să treacă la execuție. În acest moment, sunt depășite toate termenele pe care și le-au asuma în relația cu Consiliul Județean”, preciza la finalul ședinței președintele forului județean, Silviu Hurduzeu.

Deci când va deveni operațional deponeul de la Lupac? Greu de spus în aceste condiții, dar cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla în următoarele luni, mai ales având în vedere că după finalizarea lucrărilor, va fi necesară și o perioadă pentru verificarea funcționalității sistemului integrat.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

8 Comentarii

  1. imoGen

    Și se mai lăuda Popovici că până la jumătatea anului 2019 deponeul va fi funcțional.
    Acum nu mai iese să dea declarații ?

    Raspunde
  2. cetateanu B

    Daca si salariile celor responsabili din cadrul Consiliului Judetean erau in functie de ce sa realizat in aceasta perioada de timp {ani de zile} probabil ca alta era si implicare lor.Asa ca; ursu merge caini latra si nu se intampla nimic.Sa le fie rusine,rusine ca ne-au prostit si ne prostesc si in continuare Daca ar fi lucrat la privat erau de mult SOMERI!…

    Raspunde
  3. elena

    Da !!!! Iarasi abureli de-ale domnului Hurduzeu !!!! Trebuiaudati toti afara cei care au coordonat proiectul….un fiasco….poate cand vor trebui dati banii inapoivaveti trezi dragilor si atunci va fi cu catuse. Problema e ca tot noi cetatenii suportam costurile de transport la Oradea sau Severin sau cine stie pe unde se mai duce gunoiul. De asta nu mai zice nimeni… Pe cel din Dealul Lupacului nu il mai transporta nimeni…Simescu a luat banutii si pe-aci ti-e drumul…Halal Politie , halal justitie. Cand s-a luat Garda de Mediu de el l-au schimbat pe Munteanu si l-au pus pe baiatul de casa a lui Stepanescu… Balean. Acum nu se mai stie nimic de nimic…. Traiasca iunita noastra clasa politica!!!

    Raspunde
  4. zero

    “Centrul integrat de management al deșeurilor…”

    Este un proiect ecologic care nu conţine niciun deşeu. În afară de el însuşi. În plus sunt fenomene miraculoase precum “dislocarea bazinului de egalizare levigat.”, spre avantajul tăiţeilor de transport la Oradea.
    Şi când mă gândesc că un sobor de preoţi ar putea sfinţi locul construcţiei şi deşeurile, întru împiedicarea levitaţiei bazinului şi a dislocării tăiţeilor.
    Aceasta la o reabilitare ancorată în sinergia faptelor cu eludarea meandrelor concretului (am citat pe cineva …).
    Pare câta înţelepciune sau tot limbă de lemn? :) :) :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei