Ceartă, scandal și bătaie în toată regula la un supermarket pe hârtie igienică

aa

Acuși se împlinește anul când o astfel de știre a ținut câteva zile capul de afiș al mass-mediei din țară: ceartă, scandal și bătaie pe…hârtie igienică. Era perioada când trebuia să fim ținuți în case și pe retina multora rămăsese întipărită imaginea forțelor de ordine din China care băteau în cuie ușa unei locuințe, astfel încât cei din interior să nu poată ieși. Am văzut astfel de imagini și la televizor și pe rețelele de socializare dar și live, în magazinele devastate de tot ceea ce însemna hârtie igienică.

Parcă înnebunise lumea; se certau, se îmbrânceau pe un rahat (scuzați expresia) de bax de hârtie igienică. Asta era ideea principală din mintea cumpărătorilor; ăsta era fixul lor, să nu rămână fără hârtie igienică. Nu dezinfectant, nu săpun, șampon sau pastă de dinți, nu mâncare. Nimic din toate acestea, ci doar „cur papir“ cum spune bănățeanul, făină și drojdie. În rest….după noi potopul.

Se pare însă că, în aceste vremuri tulburi, când „Guvernul meu“ se ceartă și se amenință cu boicotarea în Parlament  nereușind să dea o formă finală bugetului pe 2021, criza de hârtie igienică va reveni. Cum de ce? Pentru că vin vremuri că…oase. Salariile nu scad, dar se taie sporurile și voucherele de vacanță, pensiile nu scad pentru că au crescut anul trecut, majorările salariale vor fi dar…poate la anul, sănătatea va avea același buget dar mai mic, vor fi și investiții dar să vină banii europeni, despre alocații însă nu am auzit nimic, dar nu-i vremea trecută. Așa că….faceți fraților provizii de….hârtie igienică.

Ar mai fi de amintit un lucru: tăierea gratuităților acordate studenților. L-am auzit pe un lider de la tinerii frumoși și liberi, „studinte“ de meserie care afirma că vor veni să protesteze în București, lucru pe care personal, nu-l cred, pentru că nu mai au cu ce să vină. Păi decât să dea câteva sute de lei pe bilet și dus și întors, nu mai bine facem o chetă și punem de un chefuleț? Mai cred, de asemenea, că premierul Cîțu a gândit foarte bine chestia asta cu tăierea călătoriilor gratuite la studenți și bine le face. Păi acum vreo doi, trei ani când Dragnea le promitea călătorii gratuite și nelimitate pe CFR ce au făcut studioșii țării? S-au îmbarcat în vagoane gratuit și au venit la protest împotriva PSD-ului în capitală. Păi e frumos, măi copii, să mușcați mâna care v-a hrănit? Așa că ce s-a gândit nenea Cîțu? Ia să le tai eu călătoriile gratuite să nu care cumva să facă și cu mine ce au făcut cu Dragnea.

Una peste alta, cu sau fără hârtie igienică dosită prin cine știe ce cotlon al camerei, ne așteaptă un an dificil; foarte dificil. Cu tăieri de venituri, cu înghețări de salarii și pensii, cu șomaj și ajutoare europene care se lasă așteptate, nu de alta dar nu le-a solicitat nimeni de pe la noi. Între timp ne vaccinăm sau ne întrebăm de ce să ne vaccinăm, ne certăm pe lucruri mărunte, care nu fac decât să abată atenția poporului de la adevăratele probleme ale țării, ne complace în „las că-i bun și-așa“ și facem provizii de…hârtie igienică; nu de alta dar vremurile care vor veni sunt cu adevărat…..

Sursă foto: recorder.ro

Sursă video: Youtube

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei