Cine îl recunoaște în imaginile video pe escrocul din Caransebeș, să sune la 112!

modelmic

Primăria Municipiului Caransebeș face un apel la toți cetățenii care pot recunoaște identitatea unei persoane, din imaginile video surprinse în piața centrală a orașului. Este vorba de cetățeanul care zilele trecute ar fi păcălit un bătrân pe care l-ar fi păgubit de o sumă importantă de bani și mai mulți galbeni.

Camerele de luat vederi amplasate de Serviciul Public „Piața Gugulanilor” în piața centrală din municipiu, mult hulite de unii cetățeni, l-au surprins pe escrocul care zilele trecute l-a lăsat pe un bătrân fără 14 mii de lei și 10 galbeni. Acesta era îmbrăcat în pantaloni de camuflaj, hanorac închis la culoare, cu șapcă și ochelari cu lentile închise la culoare. Imaginile au fost puse de către Serviciul Public Piața Gugulanilor la dispoziția organelor de poliție.

Cine îl recunoaște pe bărbatul din imagini sau poate oferi informaţii despre acesta, este rugat să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție“, transmit reprezentanții Primăriei Municipiului Caransebeș.

Personajul căutat de polițiști se distinge în imaginile video de mai jos, la minutul 1:30, deplasându-se în spatele unei persoane în vârstă, după care se oprește la o tarabă cu o vânzătoare de produse agroalimentare.

Citește și Un bătrân din Caransebeș a rămas fără economii, după ce a fost păcălit de un necunoscut că se schimbă banii!

Sergiu TABAN

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei