Cismăneanțu a dat lovitura: a obținut 5 milioane de euro pentru Bocșa! Proiectul a fost semnat astăzi!

 

modelmic

La Bocșa a fost semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare pistă de biciclete și infrastructură pietonală. Modernizare autobază și stații de autobuze pentru transportul de călători”, un proiect în valoare de aproximativ cinci milioane de euro finanțat prin Programul Operațional Regional. Este cea mai mare finanțare din fonduri europene obținută până în prezent de orașul Bocșa, valoarea proiectului fiind practic de zece ori mai mare decât bugetul de investiții de care dispune administrația locală.

Documentul care consfințește finanțarea acestui proiect a fost semnat de primarul orașului Bocșa, Eugen Cismaneanțu și de directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Este vorba de un proiect foarte important, atât în ceea ce privește valoarea, cât și complexitatea, a apreciat Sorin Maxim, în opinia căruia astfel de proiecte au un impact deosebit în orașele mai mici, cum este Bocșa: „Este un proiect care va încerca să schimbe puțin modul în care se face transportul și cum vorbim la nivel global, mobilitatea, într-un oraș cum este Bocșa, proiect prin care, pe lângă achiziționarea unor autobuze electrice de ultimă generație care vor avea tot confortul, vor fi și multe amenajări în cadrul orașului, care țin de partea de trotuare, piste de biciclete și alte amenajări pe partea pietonală, care vor înlesni și vor încuraja oamenii să folosească mai mult bicicleta, în detrimentul mașinilor care poluează. Oricum, această componentă 2.3, pentru orașele mici, este o componentă care se referă în principal la reducerea producerii de carbon, asta se calculează într-un final la momentul în care se trage linie”.

Proiectul presupune achiziționarea a patru autobuze electrice cu o capacitate de 70-100 de locuri fiecare (25-30 locuri pe scaune), modernizarea staților de autobuz și construirea unui garaj pentru 6 autobuze. Viitorul garaj, care va avea birouri și locurile rezervate garării autobuzelor, va fi amplasat pe strada Dognecei, în locația fostei gospodării. Desigur, odată cu acest proiect care va moderniza total transportul bocșean, va fi implementat și sistemul e-ticketing. În plus, vor fi modernizați aproximativ opt kilometri de trotuare pe strada principală, acolo unde vor fi realizate și piste pentru bicicliști.  Traseul pe care se vor realiza pistele de biciclete și se va moderniza infrastructura pietonală este: Str. 1 Decembrie 1918 – Str. Daciei – Str. Funicular – Str. Iosif Renoiu – Str. Mihail Gașpar – Str. Republicii – Str. Tudor Vladimirescu.

Sunt vizate măsuri care să conducă la îmbunătățirea eficienței și rentabilității transportului public, creșterea siguranței și confortului călătorilor, darși reducerea poluării.

Din bugetul local niciodată nu ne-am fi permis să realizăm o asemenea investiție. Probabil că sunt mulți care întreabă de ce avem noi nevoie de autobuze electrice, piste de bicicliști, realizarea unui garaj pentru autobuze sau modernizarea stațiilor de autobuz. Trebuie să specific că așa este ghidul de finanțare și nu putem face ce ne dorim n noi sau ce considerăm noi că ar avea prioritate. Noi am încercat să ne adaptăm posibilităților oferite de Comisia Europeană. S-a muncit foarte mult. Este un proiect care cred că va îmbunătății calitatea vieții în Bocșa. Mobilitatea este foarte importantă, mai ales în contextul în care ne dorim să avem și o economie mai puternică, mai dinamică, lucru care sper că se va întâmpla în perioada următoare”, a precizat la rândul său primarul Eugen Cismăneanțu.

La evenimentul de la Primăria Bocșa a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Caraș Severin, Ionuț Popovici. Liderul PMP Caraș-Severin a care a ținut și el să felicite administrația bocșeană, în frunte cu colegul său de partid, primarul Eugen Cismăneanțu, pentru obținerea acestei finanțări, apreciind că acest proiect foarte important pentru viața cetățenilor din Bocșa. „Asta înseamnă performanță în administrație”, a apreciat Popovici.

Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni.

sdsdsd

Karina TINCUL

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Sid

    Fix de piste de biciclete avea nevoie orașul ăsta.. Și de autobuze electrice. Nu de canalizare pe toate străzile, lucru foarte util și necesar. Sau de asfaltarea tuturor străzilor. Sau asfaltarea drumului care face legătura din Magura cu Ezeris. Stai, am uitat că ăla în acte figurează ca și asfaltat

    Raspunde
  2. prala

    pana acum nu facut nimic romul in Bocsa si mai vrea un mandat la treaba cu ala din dreapta, seful lui la curatenie si la cioarda is buni

    Raspunde
  3. Mara

    Că bine spui . Și să spargă casele la oameni asta știe el să facă. Un lucru util nu doar promisiuni și vorbe în vânt

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei