În ciuda facilităților oferite, investitorii ocolesc Oțelu Roșu! Primarul Mălăiescu este în căutare de soluții!

modelmic mala

Lipsa investitorilor este una din principalele probleme ale administrației locale din Oțelu Roșu, în special după închiderea Combinatului și dispariția principalului angajator din oraș. Primarul Luca Mălăiescu și-a intensificat în ultima perioadă eforturile pentru atragerea de investitori, cărora încearcă să le pună la dispoziție condiții cât mai avantajoase, care să îi determine să se instaleze în orașul de pe Valea Bistrei.

Un prim pas l-a constituit adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local, prin care se acordă o serie de facilități potențialilor investitori, cărora, printre altele, li se pune la dispoziție, gratuit, terenul pe care să își desfășoare activitatea. O inițiativă care i-a încântat pe mulți dintre cei care au ajuns în Oțelu Roșu, care a fost însă umbrită de faptul că singurele terenuri pe care administrația locală le are la dispoziție sunt în zona Gai, zonă greu accesibilă, în special pentru tiruri.

„Chiar este o facilitate care a impresionat pe mulți din cei care au trecut pe la noi, doar că avem o problemă foarte mare cu accesul la acele terenuri. Aici aș dori să facem, pe fonduri europene, un drum de acces separat față de cel existent, care nu trece prin cartiere, deci un fel de centură a orașului care să ducă exact la această zonă unde se poate face un parc industrial al orașului”, a explicat primarul Luca Mălăiescu.

Până să se găsească fonduri pentru realizarea acestui drum de acces, edilul a identificat o altă soluție: cumpărarea sau luarea în administrare a platformei betonate de lângă Combinat, cu o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați, unde ar putea fi ridicate cel puțin două hale de producție. Edilul și-a prezentat deja inițiativa în fața ministrului de Finanțe, iar în prezent este în așteptarea unui răspuns de la București.

Platforma este în cetrul orașului, chiar peste podul ce duce la combinat, acolo unde noi ținem de obicei serbările verii. Este o platformă betonată care are toate utilitățile în apropiere și cred că orice potențial investitor care vine la noi în oraș și vede că i-am putea oferi un asemenea teren, așa cum spuneam cu titlu gratuit pe perioada cât își desfășoară activitatea la noi în oraș, ar rămâne fără tăgadă.

La ora actuală terenul îl deține Mechel, care așa cum știm este în insolvență, iar debitorul principal este Ministerul de Finanțe, care dacă nu mă înșel deține undeva la 61% din sumă, deci sunt majoritari. Ei pot lua, împreună cu administratorul sindic, o decizie ca aceea platformă betonată să se poată vinde sau să se găsească o soluție să fie dată în folosință Primăriei Oțelu Roșu”, a mai adăugat edilul Luca Mălăiescu.

Karina TINCUL

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Gore

    Toate le face primarele:
    – centrul civic
    – semaforizare
    – asfalt
    Cu angajatorii nu-i problemă. Cetățenii orașului pot să se trezească la 5 dimineața și să meargă la Caransebeș sau Lugoj ca să lucreze.
    Câți dintre angajații primăriei se trezesc la 5 dimineața ?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei